0
(0)

De ce trebuie să investim în educație pentru o societate durabilă?

Din 2009, caravana Guerilla Verde aduce răspuns la această întrebare companiilor din România care aleg să se implice în educaţia tinerilor şi, implicit, în viitorul acestora, încercând să le arate că educaţia este cea mai bună investiţie în viitorul nostru prin faptul că favorizează formarea de competențe, capacitatea de angajare, spiritul antreprenorial, etica şi responsabilitatea faţă de ce ne înconjoară.

Din 2015, Guerilla Verde este eveniment sateliat al Green Week – cel mai mare eveniment european dedicat mediului, care anul acesta a avut  temă  „Green Jobs for a Greener Future”. Tema evenimenutlui a pornit de la ideea că unele meserii sunt înlocuite, iar altele redefinite, de unde şi necesitatea de a ne adapta pieţei muncii şi de a ne dezvolta abilităţi conforme cu cerinţele – cunoştinţe în eco-design pentru arhitecţi sau tehnologii care să nu dăuneze mediului.

În cele şaisprezece ediţii, programul educaţional a favorizat implicarea companiilor în educaţia unui număr de peste 33.000 de tineri, din 25 de oraşe din ţară. La cea mai recentă ediţie a caravanei, organizatorii au intrat în contact cu peste 2000 de tineri dornici să ştie mai multe despre bunăstarea mediului şi despre cum pot contribui la asigurarea unui viitor sustentabil. În cadrul întâlnirilor cu tinerii, au fost prezentate filme documentare şi scurtmetraje educaţionale despre mediu, completate de discuţii cu invitaţi speciali.

„Caravana educaţională Guerilla Verde, în cadrul căreia EveryCanCounts este partener de 4 ani, reprezintă un instrument ideal pentru elevi şi profesori de a înţelege schimbările care se petrec în jurul nostru. Vorbim despre reciclarea dozelor sub diferite forme, aducem exemple concrete în cadrul proiecţiilor din şcoli, explicăm de ce aluminiul este atât de valoros şi de ce este aproape vital să-l reciclăm. De la an la an, întâlnim generaţii care au devenit mai responsabile şi mai interesate de acţiuni de protecţie a mediului.  Guerilla Verde este de fapt un marathon de educaţie informală de succes la care am subscris cu încredere încă de la început şi în care credem în continuare”, declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro – Every Can Counts România.

Cea de-a XVI-a ediţie a caravanei Guerilla Verde a facilitat implicarea partenerilor într-un nou tip de acţiune de mediu, aceea a educaţiei prin film şi dezbatere. Prin susţinerea oferită de partenerii proiectului, Lidl România, Yves Rocher România şi Every  Can Counts România, mesajul de încurajare a ecologiei în rândul tinerilor a ajuns în perioada octombrie–noiembrie în şcoli din oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Timişoara.

Caravana educaţională Guerilla Verde este un concept Media Image Factory, organizat împreună cu Asociaţia Charity Gift şi Asociaţia Alucro. Mai multe detalii despre Guerilla Verde sunt disponibile pe www.guerillaverde.ro şi pe www.facebook.com/GuerillaVerde.

Parteneri media: Zile şi Nopţi, Şapte Seri, Infomediu Europa, Cinemagia, Stiinta&Tehnica, Avantaje, Cinefan, Revista Biz,  Revista Bulevard, Gratuitor, Roportal, Timisoreni.ro, LumeaInTrend.ro, In Oras.ro, StiriONG.ro, StopCO2, Ziarul Clujean, Ziarul de Iasi, Ziarul Actualitatea, MyTex.ro, Iaşi Fun, Cultura in Iasi.ro, Impact FM, Biz Braşov, Preţul zilei, Metropola, 24 Fun, Braşov TV, Newsbv.ro, Mix 2 TV.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?