Compania germană e-volo a creat multicopterul electric Volocopter VC200 în 2013, moment în care a început să strângă autorizațiile pentru a putea decola legal, cu pilot la bord. Trei ani mai târziu, pe 30 martie, Volocopter VC200 s-a ridicat de la sol avându-l la bord pe Alexander Zosel, directorul general al companiei.
VC200 seamănă cu o farfurie zburătoare și are nu mai puțin de 18 rotoare dispuse în două cercuri concentrice susținute de un cadru din fibre de carbon. Motoarele multicopterului sunt alimentate de nouă baterii electrice independente. Aparatul de zbor este extrem de silențios și a fost proiectat să poată fi operat cu ușurință de oricine, cu un minimum de antrenament. De asemenea, construcția îi permită să rămână în zbor chiar și în cazul unor defecțiuni la câteva motoare sau baterii.
Sistemul de control al zborului este compus din câteva unități independente. Fiecare dintre aceste unități de zbor conține câte un set de senzori de poziționare care constă în valve de presiune, giroscoape, accelerometre și magnetometre pentru toate cele trei axe spațiale. Oricare dintre aceste unități poate controla multicopterul independent.
Volocopter este operat cu o singură mână, cu ajutorul unui joystick. Pilotul controlează în mod intuitiv toate axele de zbor rotind pur și simplu joystick-ul, iar altitudinea este controlată cu ajutoul unui buton operabil cu degetul mare. Pentru a ateriza, pilotul trebuie doar să țină apăsat în jos acest buton până ce vehiculul ajunge pe sol.
Volocopter poate atinge o viteză de 100 km/h și are o greutate de decolare de 450 kg. Totuși, inginerii germani mai au mult de lucru până la o eventuală lansare comercială a aparatului.
Oare se va umple cerul de astfel de vehicule peste 10 ani?