Încerc să mă feresc de sintagma „scandalul momentului”, deși e clar că despre asta e vorba, de fapt, în privința practicilor mai-mult-decât-neortodoxe prin care o companie de marketing a utilizat datele personale a milioane de useri Facebook, ba chiar i-a manipulat prin știri false, efectele fiind schimbări dramatice la nivel socio-politic.
Nu îmi propun acum să mă alătur armatei de jurnaliști care despică firul în patru. Voi avea ocazia să înțeleg mult mai multe în cadrul conferinței „Focus on GDPR”, pe care o voi modera săptămâna următoare, pe 29 martie, și unde voi avea ocazia să discut cu mai mulți experți și specialiști din România.
Ce reprezintă GDPR? Acronimul de la General Data Protection Regulation, un nou regulament pentru protecția datelor personale pe care Uniunea Europeană îl va impune în statele membre începând cu 25 mai. Ciudată potrivire a lucrurilor: scandalul monstru, care afectează cea mai mare rețea de socializare din lume, are la bază exact problema sensibilă pe care UE vrea să o rezolve peste două luni.
De altfel, am stabilit în redacție ca protecția datelor personale să fie subiectul principal al ediției din aprilie a revistei Știință & Tehnică. Deci vă propun să „aveți puțintică răbdare”, pentru că intuiția jurnalistică îmi spune că acest scandal nu e doar un foc de paie, care se va „stinge” peste o săptămână, lăsând locul altor subiecte să ne țină în priză.
De ce spun asta? Deoarece vorbim de cel mai dificil moment din istoria de 14 ani a Facebook. 14 ani! La vârsta asta îmi amintesc că am devenit posesor de buletin de identitate. Adică am intrat într-o bază de date națională, în care diverse litere, cifre și alte informații mă defineau ca membru al societății. Atunci am devenit, cu adevărat, posesor al unor date personale.
Date personale care, de-a lungul vieții, mi-au fost folosite cu acceptul sau fără acceptul meu. La poliție pentru permis, la spital pentru internare, la facultate pentru înscriere, la bancă pentru împrumut, la starea civilă pentru actele de căsătorie, etc. etc. etc. Sunt foarte multe situații în care ești obligat să furnizezi datele personale de bază. Deci acceptul tău e subînțeles.
Sunt și situațiile în care ești întrebat frumos dacă ești de acord să oferi accesul la datele tale personale. Dar, de cele mai multe ori, nu prea înțelegem exact la ce se referă, așa că trecem cu ușurință peste detaliile cererii. Știți cu toții despre ce vorbesc: fie contractele alea lungi, cu limbaj de lemn plictisitor, poate și cu un text obositor de citit. Fie paginile la fel de plictisitoare de pe internet, unde scrolăm rapid la butonul „Da, accept [la naiba!]”.
Cine e de vină dacă urmările nu ne convin? Păi… noi. Pentru că am acceptat. Ne-am dat acordul. A, n-ai știut, n-ai înțeles, n-ai avut răbdare, crezi că ai fost indus în eroare? Ghinion! Ți-ai dat acceptul. Asta spune legea. Iar, dacă e legal, nu mai contează că e imoral.
Deși ar trebui să conteze. Dar nu contează, câtă vreme societatea acceptă ca normele morale să fie subjugate normelor legale. Iar aici ajungem, invariabil, la educație: dacă nu ai fost învățat, încă de mic, să deschizi ochii cât cepele când citești un document pe care urmează să-l semnezi, vine este și a ta, dar mai ales a societății care ignoră această carență.
Iar acest scandal, chiar dacă se referă la preluarea unor date fără acordul proprietarilor (ceea ce, evident, e și ilegal, și imoral), e bine că se întâmplă. Trebuie să fie un duș rece pentru noi toți și să ne facă să înțelegem că, din păcate, am ajuns să tratăm totul cu superficialitate.
Știu, tentația de a arunca vina pe internet este foarte mare. Din cauza internetului suntem superficiali, din cauza internetului nu mai avem timp, din cauza internetului nu înțelegem, etc. etc. etc. Oare așa este? Oare nu din cauza naturii umane, care, în lipsa EDUCAȚIEI corecte, tinde să devină superficială și, mă scuzați, idioată?!
Iată de ce abia aștept să înțeleg cât mai bine ce și cum cu protecția datelor personale, la conferința de care vă ziceam. Iar apoi să mă străduiesc să vă ofer o imagine cât mai concludentă despre acest subiect în ediția din aprilie a revistei noastre. Ceea ce sper să fie și o bună lecție – pentru cine vrea să învețe.
Un om informat este un om puternic. Însă, fără educație, puterea ajunge o armă imorală. Și, chiar dacă viața înseamnă mult mai mult decât niște date personale, în lumea asta super-tehnologizată nu prea mai ai viață fără a-ți proteja datele personale.
