5
(5)

– Cine  a inventat sârma ghimpată?
– Lîsenko, care a încrucişat un şarpe cu un arici.
(Banc de dinainte de 1989)

Lîsenko este un personaj al epocii staliniste. Juaques Monod, laureat, în 1965, al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină spunea despre activitatea ”savantului” sovietic că reprezintă: ”episodul cel mai straniu din întreaga istorie a științei”. Ce ar putea fi atât de straniu în istoria științei?

Între 31 iulie și 7 august 1948 în Moscova avea loc o conferință a Academiei Lenin de Științe Agricole (VASKhNIL, Vsesoiuznaia Akademiia Sel’skoKhoziaistvenenykh Nauk imeni Lenina). În cadrul acesteia mai mulți vorbitori au luat o atitudine agresivă față de ”genetica occidentală” care era caracterizată ca fiind o ”pseudobiologie idealistă”, o ”știință antinațională” care nu joacă nici un rol în dezvoltarea agriculturii… Principalul actor al acestor discursuri era agronomul Trofim Lîseneco.

Trebuie amintit că Uniunea Sovietică avea în anii 1920 geneticieni de talie mondială, care au făcut cercetări de pionierat în acea genetică devenită în 1948 o ”pseudobiologie idealistă”. Aș aminti aici pe Nikolai Vavilov, Nikolai Kolțov, Iuri Filipcenko, Serghei Cetverikov, Aleksandr Serebrovski și Mihail Zavadovski, care au acordat atenție problemelor stringente din domeniul biologiei aplicate: diversitatea plantelor cultivate și rudele lor sălbatice, geografia genetică și variația animalelor de fermă, regularități ale distribuției genelor în diferite regiuni geografice și au sugerat ca ele să fie rezolvate cu ajtorul științei. Vavilov credea că mobilizarea resurselor vegetale globale ar putea deveni un mijloc de eradicare a foametei. A călătorit în 50 de țări de pe cinci continente, a realizat o colecție unică de semințe pentru a fi utilizate în obținerea de soiuri noi și a organizat o rețea largă de stațiuni de cercetare agricolă în toată țara și a pus la punct sistem de testare a soiurilor noi.

În anii 1930 URSS, sub conducerea Stalin, și-a întărit strânsoarea asupra științei. În orice domeniul al ei, teoretic sau practic, oamenii de știință trebuiau să își demonstreze adeziunea la ideologia comunistă. De asemenea s-au impus criterii stricte pentru înlocuirea vechilor intelectuali, cei formați în perioada țaristă cu unii noi, care să aibă ”origine sănătoasă”, adică să facă parte din familii de muncitori și țărani. Cariera lui Lîsenko a demarat rapid în această perioadă, deși ideile pe care le promova nu aveau o bază științifică. El a propus noi tehnici agricole pentru a crește randamentele și a raportat realizări extraordinare (care erau adesea imaginare, deoarece tehnicile sale de evaluare erau imature) De altfel Lîsenko susținea sus și tare că matematica nu joacă nici un rol în biologie iar susținătorii lui vorbeau chiar despre ”fetișismul matematic în științele agronomice”.  sau testarea lor cu proceduri științifice standard nu a confirmat randamentul uriaș al metodelor propuse de el.

De exemplu, el propunea metoda numită iarovizare (sau vernalizare) pentru a mări eficiența recoltelor. Pentru a își susține afirmațiile el venea cu dovezi care sunt folosite și astăzi în unele reclame: mărturiile. Metoda asta nu este chiar una nouă. În antichitate, pe vremea romanilor, preoții aduceau ofrande zeilor, pentru a îi apăra pe marinari. Pentru a dovedi eficiența ofrandelor, preoții romani publicau mesajele de mulțumire trimise de către marinarii care s-au întors acasă. Niciodată ei nu erau interesați să publice date, oricât de vagi, despre marinarii care nu s-au întors acasă. De fapt, Lîsenko vorbea și despre marinarii dispăruți… El spunea că nereușitele iarovizării sunt rezultatul sabotajelor făcute de către dușmanii de moarte ai clasei muncitoare.

Ce este iarovizarea (vernalizarea)? Conform lui Lîsenko recoltele ar fi mult mai mari dacă ar fi înghețate iarna și ar fi, mai apoi, semănate primăvara în același mod ca soiurile de primăvară. Iarovizarea ar scurta perioada vegetativă a plantei, ducând coacere în climate reci, ceea ce ar duce la creșterea randamentelor agricole. În plus,  Lîsenko mai credea că, urmare iarovizării, apar în plante modificări ereditare, altfel spus, modificări care vor fi transmise urmașilor. Ideea nu era una nouă. Ea fusese studiată secolul XIX de către americanul John Kippart și rusul Efim Gracev și la începutul secolului XX de către germanul Gustav Gassner. Nici experimentele realizate de către aceștia nu confirmau o creștere a producției agricole în urma aplicării iarovizării.

Dar asta nu conta în vremea roșie a lui Stalin. Conta altceva. În timp ce specialiștii în genetică afirmau că pot realiza soiuri noi, mai productive, în 4-5 ani, susținătorii lui Lînseko susțineau că au nevoie de numai 2-3 ani pentru a obține rezultate similare. Conform logicii vremii concepțiile lui Lîsenko, și nu cele ale geneticienilor, au fost puste în practică de scară largă în încercarea de a combate gravele lipsuri alimentare cu care se confrunta URSS. Nu lipsea nici argumentul ideologic, desprins din filosofia marxistă. Se sprijinea adesea pe citate din Marx și Engels ca și cum ele ar fi adus dovezi în favoarea teoriei sale. Argumentul său preferat se referea la chestia aia cu care eram îndopați la școală cum că acumularea calitativă duce la salt calitativ. Lîsenko aplica ideea asta pentru a susține iarovizarea. (Celor care s-au născut după 1990, vreau să le spun că afirmația asta era folosită, printre altele, pentru a justifica proasta calitate a mărfurilor românești. Pe măsură ce ne vom apropia de comunism, vom  produce din ce în ce mai mult și, dintr-o dată ne vom trezi că s-a produs un miraculos salt, iar produsele industriei socialiste au ajuns la o calitate mai bună.)

Lîsenko mai dorea să dea o interpretare proprie teoriei evoluției enunțată de Darwin. ”Noțiunile de evoluție naturală și evoluție artificială sunt foarte profunde. Darwin le înțelegea ca pe niște metafore, ca pe niște alegorii. Selecția cuprinde trei factori care acționează împreună: variabilitate, ereditate și suprapopulație.”, nota Lîsenko. ”Să luăm în considerare ultimul factor, suprapopularea. Ca factor presupus cel mai ușor de înțeles, el servește de obicei ca punct de plecare pentru expunerea darwinismului. Nu pot fi de acord cu un tratament convențional al acestuia. Nu sunt de acord cu introducerea factorului de suprapopulare deoarece, în opinia mea, de regulă, nu a existat, nu există și nu poate exista suprapopulare în natură. Acesta este motivul pentru care interpretez selecția naturală ca fiind rezultatul a trei factori care acționează în comun: variabilitatea, ereditatea și potențialul de supraviețuire (în loc de suprapopulare). Cred că o astfel de interpretare se potrivește mai bine cu realitatea, precum și cu o teorie generală a evoluției cu adevărat darwinistă, darwinismul creativ.”

În cartea The Lysenko Affair, semnată de David Joravski și care a fost publicată în 1970 la Editura Universității din Chicago, se arăta că ”Susținătorii lui Lîsenko, nu puteau fi criticați. De aceea au dat frâu liber complet propriilor fantezii. Nu numai că gena nu mai exista iar cromozomii erau priviți cu suspiciune burgheze. Lumea vie a devenit o plastilină magică în mâinile lor. Ei puteau efectua orice transformare pe care o doreau, numai prin manipularea mediului.”

Să revenim la factorul de decizie politică. După recoltele catastrofale  și foametea din 1932-1933, când au murit milioane de oameni, Comisarul Poporului pentru Agricultură al URSS i-a  cerut geneticianului Vavilov (despre care vă spuneam că a fost unul dintre cei mai mari savanți ai lumii) „să acorde asistență deplină activităților lui Lîsenko”. Vavilov s-a supus. În 1934, Lîsenko a fost ales membru al Academiei de Științe a Ucrainei și a devenit directorul Institutului Genetic din Odesa. Așa cum vă spuneam mai devreme, după ce iarovizarea s-a dovedit inutilă sau chiar dăunătoare, Lîsenko i-a acuzat pe dușmanii poporului care i-au sabotat munca. Explicația asta i-a plăcut lui Stalin care tocmai începuse marile epurări.

În vara anului 1936, la o conferință a Academiei Lenin are loc o dezbatere aprinsă între Lîsenko și cel care îl protejase în trecut, Vavilov. Dezbaterea este una aspră, Vavilov a avut curajul să spună că cercetările agricole bazate pe genetică au fost abandonate în favoare celor bazate pe iarovizare, care nu avea o bază științifică. ”Vă vorbesc din punctul de vedere al științei moderne, care este sprijinit puternic de știința sovietică și de dincolo de hotare. Cred că este datoria mea să vă vorbesc despre asta în calitatea mea de cercetător care și-a dedicat trei decenii din viață creșterii plantelor. Este de de datoria mea să descriu cât mai echilibrat situația. Ceea ce se întâmplă acum este în dezacord total nu numai cu mine ci și cu dezvoltarea actuală a științei.” Pentru că Lîsenko era preferat la vârful puterii sovietice, a împotriva teoriilor lui te transforma ușor în dușman al poporului.

În 1940 Vavilov este arestat și timp de 11 luni a fost supus unor interogatorii groaznice. În 1941 este judecat și condamnat la moarte. În 1942, Prezidiul Sovietului Suprem condamnarea este comutată în 20 de ani de muncă silnică. Între octombrie 1941 și ianuarie 1943 este trimis în Gulag. Condițiile aspre de detenția au făcut ca Vavilov să îmbolnăvească grav și să moară, în ziua de 26 ianuarie 1943. A fost înmormântat într-o groapă comună.

După terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, mulți oameni de știință din URSS aflați în subordinea lui Lîsenko, au trimis, către Comitetul Central al PCUS, scrisori în care reclamau regimul totalitar instaurat în instituțiile pe care le conducea. Protestele înmulțindu-se, Lîsenko simte nevoia să îi scrie lui Stalin. În scrisoarea din 27 octombrie 1947, el arăta că: ”Mendelismul-morganist, neo-darwinismul-weissmanist… nu sunt dezvoltate în țările capitaliste occidentale pentru scopuri agricole, ci servesc mai degrabă scopurilor reacționare ale eugeniei, rasismului etc. Nu există nicio relație între practicile agricole și teoria geneticii burgheze.” După numai trei zile Stalin îi răspunde și, așa cum era de așteptat, îi dă dreptate.

După moartea lui Stalin, Lîsenko își păstrează o multă vreme funcțiile de conducere, deoarece se împrietenise cu Hrușciov, noul conducător al URSS. Totuși, din fericire, influența lui știința sovietică scade rapid. În 1964, fizicianul Andrei Saharov a ținut un discurs în fața Academiei de Științe a URSS în care îl critica pe Lîsenko: ”El este responsabil pentru întârzierea rușinoasă a  dezvoltării biologiei sovietice și a geneticii în special, pentru diseminarea unor opinii pseudoștiințifice, pentru aventurism, pentru degradarea învățământului și pentru defăimarea, concedierea, arestarea, chiar moartea multor oameni de știință autentici.”

Nu mai am nimic de adăugat, deocamdată. Saharov a vorbit mult prea bine și concis.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 5

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here