Vreme de zeci de ani, Armata Statelor Unite a derulat experimente pe oameni, testând pe soldați voluntari efectele armelor chimice în cadrul unității militare Edgewood Arsenal, din Chesapeake Bay. Experimentele au început înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, concentrându-se asupra iperitei (cunoscută și sub denumirea de gaz-muștar); după război, atenția s-a mutat asupra sarinului și, mai târziu, către substanțele psihoactive.
Colonelul James S. Ketchum a visat la un război care să nu necesite masacre. Astfel, el a devenit primul expert militar american coordonator al unui experiment secret din timpul Războiului Rece: combaterea inamicilor cu nori de substanțe psihochimice care să tulbure temporar mintea, cauzând defectarea selectivă a mașinăriei umane. Timp de aproape zece ani, Ketchum, psihiatru de meserie, și-a derulat activitatea convins că substanțele psihoactive reprezintă instrumente de război mai umane decât gloanțele și exploziile. Pentru a-și împlini visul, militarul a lucrat neobosit în cadrul unei unități militare ascunse, testând arme chimice pe sute de soldați sănătoși.
Noțiunea de război psihochimic este una dintre cele mai neobișnuite generate de febra Războiului Rece. Mai multe cercetări clinice derulate în serviciul armatei au testat droguri binecunoscute, precum mescalina și fenciclidina (PCP), precum și unele rare, cunoscute numai după codurile lor secrete folosite în cadrul Edgewood Arsenal: EA 3167, spre exemplu. Scopul acestor cercetări era identificarea unei substanțe chimice cu amestecul potrivit de proprietăți: unul care să nu provoace afecțiuni fizice, dar care să declanșeze tulburări mentale de natură să-i scoată din uz de soldații inamici.
Multe dintre aceste experimente au fost documentate pe film – unele cu scopuri propagandistice, altele în numele științei – iar o parte dintre ele sunt compilate în materialele video care ilustrează acest articol. Înregistrările prezintă soldați aflați în diferite stări de euforie, iritare, sau agonie fizică, în timp ce medicii militari îi intervievează, sau le măsoară nivelul de dizabilitate cerându-le să execute calcule simple, sau sarcini fizice ușoare.
Nu toate drogurile stimulau același tip de comportament, după cum se poate vedea în imagini: un soldat căruia i s-a administrat LSD chicotește; un soldat drogat cu BZ (Benzilat de 3-chinuclidinil) își scarpină mașinal spatele, iar altul este atât de cufundat în delir încât nu poate articula nici măcar un singur cuvânt. Dar, cea mai spectaculoasă manifestare documentată dintre cele prezentate este cea în care o pisică închisă într-o cușcă alături de un șoarece, imediat ce-și primește doza de LSD, manifestă o fobie incontrolabilă față de rozătoare; practic, raportul trofic este inversat între cele două specii.
„Efectele drogurilor asupra oamenilor sunt substanțial similare cu cele demonstrate în cazul pisicii. Dar ideea acestui rezultat nu este că pisica se teme de șoarece, ci pur și simplu faptul că am schimbat reacția psihologică normală a animalelor. În plus, cu același drog în sânge, unele pisici nu se temeau de șoarece, ci păreau să afișeze o oarecare afecțiune față de el și încercau să îl îngrijească de parcă le-ar fi fost pui”, potrivit unei declarații din 1959 a colonelului James S. Ketchum.
Apogeul carieri militare a lui Ketchum, în dezvoltarea armelor psihochimice din perioada Războiului Rece, a constat dintr-o testare pe care a orchestrat-o la Dugway Proving Ground, în Utah, în 1964. Testul, cu numele de cod Proiectul DORK, a fost conceput astfel încât să verifice dacă norii de gaz ai substanței BZ care induce halucinații ar putea scoate din uz soldații aflați pe distanțe de la 500 de metri până la un kilometru, într-un cadru realist. Experimentul a fost doscumentat de colonel într-un film intitulat „Norul Confuziei”. Materialul surprinde efectele de alterare mentală ale drogului, tot atât pe cât încearcă să le descrie. Fragmente din acel documentar sunt cuprinse și în acest material.
Povestea acestor experimente militare derulate pe oameni este mult mai amplă, mult mai complexă și cu implicații etice și nu numai a căror dezbatere nu face neapărat obiectul unei expuneri științifice, dar într-adevăr foarte relevante din punct de vedere al științei sunt vulnerabilitatea creierului uman la anumiți factori chimici, precum și posibilitatea realizării unor substanțe sau arme psihoactive de natură să transforme un individ din punct de vedere mental și chiar să îl reducă la un nivel de stare vegetativă.
Sursa
Foto
Video
