0
(0)

Un satelit ştiinţific „defunct” al NASA va fi adus în curând înapoi pe Pământ. Există îngrijorări cu privire la posibilitatea ca resturi ale acestuia să cadă asupra unor aşezări populate, chiar dacă cea mai mare parte a satelitului de 6.5 tone va arde în atmosferă.

 

Satelitul de Cercetare a Atmosferei Superioare (Upper Atmosphere Research Satellite), UARS, a fost lansat de NASA în luna septembrie a anului 1991, cu scopul de a măsura stratul de ozon şi cantitatea de alte substanţe chimice din atmosfera terestră, misiunea sa fiind finalizată în 2005. UARS va părăsi orbita la sfârşitul acestei luni sau cel mai târziu la începutul lunii viitoare.

De la terminarea misiunii sale, satelitul a făcut parte dintre cele peste 20.000 de reziduuri spaţiale. Conţine la bord 10 instrumente de cercetare ştiinţifică, are un diametru de aproximativ 40m şi cântăreşte în jur de 6.500 kg.

Potrivit oficialilor Agenţiei Spaţiale Americane, deşi aparatul se va sfărâma în procesul de scufundare, nu toate resturile sale vor arde în atmosferă. Totuşi, riscurile de producere a unor pagube materiale la nivelul solului sunt extrem de reduse.

De jumătate de secol, de când a început era spaţială, reziduuri spaţiale au mai căzut pe sol, însă până în prezent nu au provocat vreun fel de pierderi materiale sau umane, nefiind înregistrate distrugeri importante, declară NASA.

Data exactă a întoarcerii UARS pe Terra nu este cunoscută cu exactitate, reprezentanţii NASA susţinând că încă aceasta nu poate fi stabilită, la fel cum nu poate fi stabilit cu precizie nici locul căderii.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here