Cercetători francezi de la Institutul CNRS și Universitatea Aix-Marseille au reușit să creeze un robot care se poate deplasa fără GPS, folosind mecanismele de orientare ale unei furnici de deșert.
Știm deja că furnicile se pot întoarce oricând la mușuroiul lor pentru că atunci când explorează împrejurimile lăsă în urma lor dâre de feromoni. Ei bine, nu toate furnicile fac asta. Cele care trăiesc în deșert nu pot adopta același mecanism pentru că feromonii s-ar evapora imediat.
În schimb, acestea pot detecta lumina polarizată de la soare, observă cât de repede se derulează elementele din jurul lor (tehnica se numește curgere optică) și își numără pașii. Aceste trei tehnici formează sistemul lor de orientare cu care se pot întoarce acasă.
Cercetătorii francezi au încorporat toate aceste echipamente pe robotul lor, AntBot. Acesta are deasupra doi senzori care formează busola optică, în locul orificiului bucal au instalat un senzor optic cu rezoluția de numai 12 pixeli care se „uită” doar în jos și „observă” cât de repede se derulează peisajul, iar un pedometru numără efectiv pașii.
În testele cercetătorilor, robotul furnică a fost programat să exploreze împrejurimile și s-a depărtat cu până la 14 m de origine pentru a reveni de fiecare dată înapoi cu o precizie de numai 1 cm.
Obiectivul francezilor nu a fost doar găsirea unor alte moduri de orientare în lipsa GPS-ului, ci și utilizarea de cât mai puține resurse pentru a face asta.