Vehiculul de explorare marțiană Opportunity, ce hoinăreşte nestingherit pe suprafața Planetei Roşii, a descoperit un şir de stânci nemaivăzute pe tărâmurile lui Marte…
Coordonatorii lui Opportunity au observat, în timp ce căutau un loc de protejat „hibernare” pentru acesta, un şir de minerale deschise la culoare la marginea Craterului Endeavour, pe suprafaţa moviliţei numită Cape York.
Cercetătorii cred că pietrele ar putea fi filosilicaţi, adică minerale formate într-un mediu cu conţinut de apă. De pe orbita planetei, au mai fost de curând identificaţi filosilicaţi, sub forma unor argile cu conţinut de fier şi magneziu, însă nu au putut fi analizaţi în detaliu.
Coordonatorul principal al vehiculului de explorare marţiană, de la Universitatea Cornell, Steve Squyres susţine cu entuziasm: „…este un adevărat triumf geologic. Am observat aceste şiruri în luna august, întinzându-se din câmpiile Meridiani până în zona Noachian…”
Nu se poate afirma cu certitudine ce reprezintă şirurile stâncoase observate, dar potrivit profesorului Squyres, acestea nu se aseamănă cu nimic altceva din ce mai fusese descoperit până în prezent de Opportunity ori de predecesorul său dispărut, Spirit. După terminarea iernii marţiene, rover-ul îşi va continua misiunea de explorare a zonei din jurul Craterului Endeavour.