Astronomii care analizează datele furnizate de misiunea NASA Kepler au descoperit un sistem solar aproape miniatural, constând dintr-o singură stea de tipul pitică roșie, denumită KOI-961 sau Steaua lui Bernard, și din trei planete care o gravitează, ale căror diametre măsoară 0,78, 0,73, respectiv 0,57 din cel al Pământului.

 

Potrivit astronomilor, este vorba despre cel mai mic sistem solar descoperit până în prezent, care se aseamănă mai mult cu Jupiter și cu lunile sale, ca dimensiuni, decât cu orice alt sistem planetar cunoscut. Cea mai mică dintre cele trei planete este aproximativ de mărimea lui Marte și are o temperatură la suprafață de 400 de grade Celsius.

Se crede că toate cele trei planete sunt solide – asemenea Pământului – dar își orbitează steaua guvernantă mult mai de aproape decât planeta noastră, ceea ce le face mult prea fierbinți pentru a reține apă lichidă, fiind astfel nelocuibile, cel puțin pentru noi.

Descoperirea este importantă nu atât din perspectiva dimensiunilor reduse ale noului sistem solar, cât pentru structura stâncoasă a planetelor, fapt ce alimentează speranța că este posibil ca mai multe astfel de corpuri să se afle în zone locuibile prin Calea Lactee.

Descoperirea lui KOI-961 (Kepler Object of Interest) este cea mai recentă dintre numeroasele reușite ale misiunii Kepler. În decembrie 2011, cercetătorii au anunțat prima confirmare a unei planete – descoperită de Kepler – aflată în zona locuibilă a unei stele. Lumea cu pricina, de 2,4 ori mai mare decât Terra, se numește acum Kepler-22b. Mai târziu în aceeași lună, astronomii au descoperit primele exoplanete de dimensiunea Pământului, care sunt cunoscute acum sub denumirile Kepler-20e și Kepler 20-f

Sursa

Upgrade