Astrofizică

Misiunea Cassini dezvăluie multe din secretele planetei Saturn şi ale sateliţilor săi. Terra şi satelitul saturnian Titan sunt singurele lumi din Sistemul Solar unde cad ploi lichide pe suprafeţe solide. Pe Titan însă, nu plouă cu apă, ci cu metan, iar în unele locuri ale satelitului, potrivit unui nou studiu, acest fapt se întâmplă doar o dată la o mie de ani.

Peste 4-5 miliarde de ani, atunci când Soarele va rămâne fără combustibil, va deveni o stea gigantică roşie, moment la care va pârjoli Terra, apoi se va dezintegra într-o nebuloasă, iar rămăşiţele miezului său vor forma o pitică albă înconjurată de nori de praf compuși din planetele pulverizate ale Sistemului Solar...

În imagine, steaua intitulată SDSS J102915+172927, din constelația Leului, pare banală și vagă. Dar, anticul astru incandescent dă peste cap orice teorie a astrofizicienilor referitoare la principiile formării stelelor.

Potrivit astronomilor Mike Brown de la Caltech și Kevin Hand din cadrul Laboratorului Jet Propulsion al NASA, misiunea Galileo (1989 – 2003) și telescopul Keck II de pe Mauna Kea, din Hawaii și al său spectrometru OSIRIS au furnizat dovezi care indică faptul că apă sărată provenind din vastul ocean lichid de sub crusta înghețată a satelitului Europa a început să iasă la suprafață.

Pentru ca viața să poată apărea pe o planetă este nevoie ca aceasta să se afle în zona locuibilă, adică pe suprafața ei apa să poată exista în stare lichidă. Cele mai multe dintre exoplanetele care se află în zona locuibilă, descoperite până în prezent, sunt gigante gazoase, pe care viața de tip terestru este imposibilă. Totuși, sateliții lor ar putea adăposti viața.