Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

O gaură neagră supermasivă a fost „alungată” din galaxia care o...

Astronomii au descoperit un fenomen cosmic fără precedent, cu ajutorul Observatorului Chandra cu raze X: eliminarea unei găuri negre supermasive din propria galaxie cu viteze de milioane de kilometri pe oră. Dovezile sugerează că ejectarea a fost provocată atunci când gaura neagră a intrat în coliziune cu gaura neagră supermasivă a unei alte galaxii, producându-se un recul incomensurabil.

O explicație pentru comportamentul ciudat al corpului ceresc Oumuamua 4.1 (141)

Pe 19 octombrie 2017, cu ajutorul telescopului Pan-STARRS din Hawaii a fost descoperit Oumuamua („mesager” în limba hawaiană), primul obiect interstelar din...

Betelgeuse: O tânără stea însoțitoare detectată de astronomi 4.9 (8)

Astronomii au detectat o stea care orbitează în jurul lui Betelgeuse. Folosind telescopul Gemini North și tehnici de imagistică ultra-precise, această stea...

Va fi Calea Lactee canibalizată de Andromeda? Aceste noi rezultate sunt...

De zeci de ani, astronomii au prezis o soartă spectaculoasă pentru galaxia noastră: o coliziune titanică cu cea mai apropiată vecină a...

O lume în flăcări, o moleculă imposibil de urmărit: descoperirea uimitoare...

Este o premieră care dezvăluie multe despre ceea ce încă nu știm despre univers. Datorită telescopului spațial James Webb (JWST), astronomii tocmai...

ASTROFEST 2017: sărbătorește cu S&T Ziua Astronomiei și pe Dumitru Prunariu...

VEZI AICI ASTROFEST 2017 by S&T ÎN IMAGINI Știință & Tehnică te invită la festivalul de explorare spațială și astronomie ASTROFEST 2017, care are loc în...

Observatorul Vera Rubin, primele imagini 4.6 (9)

De pe vârful arid al Cerro Pachón, din Anzii chilieni, un nou instrument scrutează acum cerul cu o acuratețe fără precedent. Observatorul...

Telescopul James Webb surprinde imagini directe ale unei exoplanete de dimensiunea...

Telescopul spațial James Webb a capturat imagini directe fără precedent ale unei planete din afara sistemului nostru solar, în prima sa descoperire...

Cel mai puternic aparat foto din lume tocmai a fotografiat 10...

Bun venit într-o nouă eră a astronomiei. Nu este un telescop spațial, nici o inteligență artificială cosmică, ci... un aparat foto gigantic....

Era ascunsă la marginea galaxiei: o planetă misterioasă descoperită grație unei...

În vastitatea copleșitoare a Căii Lactee, la peste 3.000 de ani-lumină de Pământ, o planetă uriașă se rotește tăcut în jurul unei...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.