Pe platoul central al insulei Baffin, în inima Arcticii canadiene, supraviețuiește o ultimă fărâmă dintr-un colos înghețat: Barnes Ice Cap. Aceasta este tot ce a mai rămas din străvechiul strat de gheață Laurentide, care odinioară acoperea aproape întreaga Canada sub un strat gros de peste trei kilometri și ținea captivă o cantitate uriașă de apă, echivalentă cu aproximativ 80 de metri din nivelul oceanelor.
Recent, o descoperire fascinantă a scos la lumină o poveste neașteptată: acest strat de gheață nu s-a retras continuu de la sfârșitul ultimei glaciațiuni, ci, cu 2.000 de ani în urmă, a început să crească din nou. Studiul, publicat în revista Science, sugerează că planeta noastră se pregătea, în mod natural, de începutul unei noi ere glaciare. Doar că, odată cu încălzirea globală provocată de oameni, acest proces a fost brusc oprit, în jurul anului 1960.
Nicolás Young, geolog la Universitatea Columbia, explică faptul că Barnes Ice Cap este o relicvă unică deoarece, spre deosebire de majoritatea ghețarilor care alunecă peste rocă și șterg orice urmă a trecutului, acesta este „lipit” de sol. Gheața rece, fixată de substrat, conservă ca într-o capsulă a timpului tot ce se află sub ea, fără să roadă sau să distrugă. Imaginați-vă stratul de gheață de pe parbrizul mașinii într-o dimineață geroasă: nu alunecă, ci se lipește perfect, păstrând intact tot ce e dedesubt.
Această particularitate le-a permis cercetătorilor să descopere urmele unor plante de tundră, rămase intacte acolo unde gheața s-a retras și apoi a revenit, acoperindu-le ca o pătură protectoare. Pentru a afla exact când a avut loc această reînghețare, echipa a folosit două metode ingenioase. Prima presupune măsurarea beriliului-10, un izotop care se acumulează în rocile expuse la suprafață și care le spune oamenilor de știință de cât timp nu au mai fost acoperite de gheață. A doua metodă a analizat plantele moarte, conservate sub gheață timp de milenii.
Rezultatele au arătat că, acum 3.600 de ani, stratul de gheață Laurentide ajunsese la cea mai mică întindere, iar în urmă cu aproximativ 2.000 de ani a început să se extindă din nou. Practic, planeta părea să intre lent pe drumul unei noi răciri globale. Dar, odată cu industrializarea, arderea masivă a combustibililor fosili și eliberarea de gaze cu efect de seră, acest proces natural a fost oprit din scurt.
Descoperirea are implicații profunde: ne arată, pe de o parte, cât de delicat și schimbător este echilibrul climatic al Pământului și, pe de altă parte, cât de mult am ajuns să influențăm, fără să ne dăm seama, destinele planetare. Faptul că am reușit să „anulăm” începutul unei noi ere glaciare ridică o întrebare tulburătoare: ce alte cicluri naturale am putea deturna, intenționat sau nu, în viitor? Răspunsul rămâne deschis, dar cert este că istoria ghețarilor ne amintește cât de interconectați suntem cu natura – și cât de mare este responsabilitatea noastră.
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply