Astronomii Universității Leiden, din Olanda, care studiau o protostea situată în constelația Perseu, aflată la aproximativ 750 de ani-lumină de Pământ, au descoperit că stelele tinere aruncă în spațiu jeturi uriașe de apă cu o viteză de aproape 200.000 km/h.
Steaua în cauză s-a născut cu aproximativ 100.000 de ani în urmă și mai este, încă, înconjurată de imensul nor de gaz și praf din care s-a format. Pentru a cerceta astrul, echipa de cercetare a folosit un instrument cu vizibilitate în spectru infraroșu, deținut de Observatorul Spațial Herschel al Agenției Spațiale Europene (ESA).
În cadrul procesului de observare, specialiștii au detectat atât atomi de hidrogen, cât și de oxigen mișcându-se împrejurul protostelei. Urmărind traiectoria acestor atomi, oamenii de știință au concluzionat că la suprafața astrului se formează apă cu o temperatură de câteva mii de grade Celsius.
În timp ce erup pe la polii stelei, jeturile de apă întâlnesc temperaturi de 100.000 de grade Celsius, ceea ce le transformă înapoi în stare gazoasă. Odată ce aceste gaze intră în contact cu materia înconjurătoare se răcesc rapid și se condensează, rearanjându-se sub formă de apă lichidă.
„Dacă ne imaginăm aceste jeturi ca pe niște furtunuri gigantice și picăturile de apă ca pe niște gloanțe, cantitatea împroșcată este echivalentă cu de o sută de milioane de ori debitul de apă al fluviului Amazon într-o singură secundă. Vorbim aici despre viteze care ating 200.000 de kilometri pe oră, adică de aproximativ 80 de ori mai rapid decât zboară dintr-o mitralieră”, declară Lars Kristensen, coordonatorul studiului, pentru National Geographic.
Kristensen și echipa sa cred că descoperirea ar putea aduce lămuriri importante cu privire la stagiile incipiente ale Soarelui. Cercetătorul crede că toate stelele asemănătoare cu acesta este posibil să traverseze o fază foarte energică atunci când sunt tinere. În această stare a vieții lor, lansează cu mare viteză materie în exterior, materie din care, știm acum, o parte este apă. „Fenomenul observat în Perseu este, probabil, o fază efemeră prin care trec toate protostelele. Dar, dacă avem destule astfel de cazuri prin galaxia noastră, cazul devine unul interesant la multe niveluri”, a mai adăugat Kristensen.
