CENTRUL DE IRADIERI TEHNOLOGICE ”IRASM” 5 (3)
Cogenerarea: o soluție ingenioasă pentru criza energetică 0 (0)
CERN – 60 de ani de istorie 5 (7)
Aerodays 2015 0 (0)
Călătorie în centrul Pământului. Se împlinește visul lui Jules Verne 5...
În cadrul proiectului ECORD, la care vor participa 24 de țări, se va traversa scoața terestră cu ajutorul unei sonde acționate de o navă, coborându-se până la o adâncime de 6 km. Obiectivul este acela de a se ajunge până la mantaua terestră.
Paradoxul sinuciderilor în țările „fericite” 0 (0)
Națiunile cele mai fericite au și cea mai ridicată rată a sinuciderilor, aceasta este concluzia paradoxală la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea Warwick, Marea Britanie, în urma unui studiu realizat în colaborare cu specialiști de la Hamilton College din New York și Federal Reserve Bank din San Francisco.
Spațiul cosmic ne dă lecții spectaculoase despre foc 5 (1)
Potrivit inginerului aerospațial NASA Dan Dietrich, teste efectuate recent la bordul Stației Spațaiale Internaționale au demonstrat că, în Spațiu, focul – cel dintâi experiment chimic al umanității – se manifestă imprevizibil și are un potențial distructiv mai mare decât pe Pământ.
MIT dezvoltă micro-roboţi auto-modelanţi, care pot replica orice obiect 0 (0)
Potrivit cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology, până în 2020, vor exista micro-roboţi capabili să se unifice între ei pentru a forma instrumente sau unelte şi apoi să se separe din nou. Pentru a demonstra acest lucru, ei au creat module de test cu microprocesoare şi magneţi.

























