0
(0)

Potrivit cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology, până în 2020, vor exista micro-roboţi capabili să se unifice între ei pentru a forma instrumente sau unelte şi apoi să se separe din nou. Pentru a demonstra acest lucru, ei au creat module de test cu microprocesoare şi magneţi.

 

Echipa de cercetători din cadrul Laboratorului de Robotică al MIT a dezvoltat 30 de astfel de „cubuleţe inteligente”, cu latura de 1 cm, precum şi un soft cu care să le opereze, însă în prezent lucrează la crearea unor modele de dimensiuni şi mai mici, dorinţa lor fiind să realizeze „nisip auto-modelant”: „vrem să obţinem un sac din acest material care poate lua orice formă doreşti…de exemplu, dacă eşti izolat undeva şi ai nevoie de o anumită unealtă, faci un model la scară miniaturală al uneltei respective, îl arunci în sac, îl scuturi şi obţii o copie fidelă a uneltei, perfect utilizabilă” afirmă doctorandul Kyle Giplin. Cei de la MIT aseamănă procedura cu imprimarea urmei piciorului în nisip, pe care apoi acesta reuşeşte să o copieze la scară mare.

\"(w540)

Cuburile de test au încorporate în laturi magneţi electro-permanenţi, cu ajutorul cărora stau lipite, iar efectul magnetic poate fi pornit şi oprit fără a avea nevoie de electricitate.

Microprocesoarele conţinute de cuburi comandă care dintre magneţi şi când anume să fie activaţi. Fiecare procesor poate stoca coduri de 32kb şi dispune de numai 2kb de memorie, astfel că a fost necesară o minimizare a algoritmilor.

\"(w540)

Primul pas în „copierea” obiectelor este identificarea formei obiectului, prin acoperirea sa de către cubuleţe – acestea „simt” marginile acestuia, apoi transmit forma percepută celorlalte cubuleţe, aflate la o distanţa anume. Ulterior, acestea din urmă se definesc ca perimetrul duplicatului şi toate cuburile din această zonă se recunosc ca fiind parte a nou-creatului obiect.

Cercetătorii MIT speră ca în maxim zece ani să realizeze un produs finit capabil să înlocuiască mijloacele convenţionale de producţie. Domnul Giplin exemplifică: „dacă ai o pană, lipeşti anvelopa cu bandă adezivă, o introduci în sistem şi obţii una nouă, identică.”

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here