0
(0)

O fosilă descoperită în Etiopia arată că rudele apropiate ale omului preistoric au trăit în copaci cu trei milioane de ani mai mult decât se credea.

 

Fosila este reprezentată de o bucată de picior veche de 3,4 milioane de ani şi a fost descoperită în Woranso-Mille, din regiunea Afar a Etiopiei. În aceeaşi zonă au fost descoperite şi oasele celebrului schelet „Lucy”, din specia Australopithecus afarensis, datând aproximativ din aceeaşi perioadă. Astfel, descoperirea este un indiciu al existenţei unei ramuri separate a speciei hominide şi al paşilor evolutivi care au dus la forma piciorului adaptată mersului, această specie coabitând cu hominizii bipezi care locuiau şi umblau la sol.

\"(w540)

Spre deosebire de Au. Afarensis, care avea degetul mare de la picior aliniat de celelalte degete, nou-găsita fosilă aparţine unei specii care avea la picior un deget mare opozabil, ce i-ar fi permis cu uşurinţă escaladarea copacilor. Maimuţele contemporane au o structură asemănătoare, în timp ce Au. Afarensis avea, potrivit autorilor studiului, publicat complet în revista Nature, o formă a piciorului complet adaptată mersului biped şi renunţase complet la traiul în copaci.

În ciuda asemănării cu maimuţele, celelalte caracteristici ale rămăşiţelor indică faptul că ele nu aparţineau unei maimuţe, aparținând în mod cert unui membru cu drepturi depline al speciei hominizilor.

Descoperirea arată că încă la un milion de ani după apariţia lui Ardipithecus ramidus, cel mai vechi hominid cunoscut (ce a trăit în urmă cu 4 milioane de ani), o specie de hominizi mai avea picioare prehensile (cu care putea să apuce) şi întăreşte ideea evoluţiei omului modern din maimuţă.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here