Un studiu al cercetătorilor americani de la Universitatea Syracuse din New York, publicat în revista Earth and Planetary Science Letters, a identificat un mineral rar care înregistrează temperaturile globale, potrivit căruia în Evul mediu au avut loc încălziri ale temperaturii globale, chiar și în lipsa emisiilor de CO2 datorate activităților umane.
IPCC susţine că încălzirea din perioada medievală a fost limitată la teritoriul european şi că actuala încălzire, la nivel global este cauzată de activităţile umane.
Echipa de cercetători, condusă de prof. de geochimie Zunli Lu, de la Universitatea Syracuse din New York, susţine că în Evul mediu a avut loc o perioadă de încălzire de 500-1.000 de ani, nu numai la nivelul Europei, ci pe întregul Glob, chiar şi în Antarctica.
În sprijinul teoriei, prof. Lu susţine că un mineral rar, de carbonat de calciu numit ikaită (CaCO3·6H2O, hexahidrat carbonat de calciu, numit după fiordul Ikka din Groenlanda, unde a fost descoperit de mineralogul danez Pauly), care se formează în apele reci: „ikaita este o variantă îngheţată a calcitului, iar cristalele sale sunt stabile doar la rece, topindu-se la temperatura camerei”.
Se pare că apa care ţine legată structura cristalină reţine informaţiile referitoare la temperatura din momentul formării cristalului. Astfel, echipa de cercetători consideră ikaita ca relevantă pentru studiului condiţiilor climatice din trecut.
Savanţii au analizat cristalele de ikaită din sedimente, vechi de 2.000 de ani, prelevate din coasta Anarcticii.
Ei au analizat în special sedimentele depozitate în perioada „micii glaciaţiuni” şi în perioada caldă ce a precedat-o. Ambele evenimente climatice fuseseră susţinute de documente din nordul Europei, însă nu se ştia dacă ele au afectat şi clima Antarcticii. Se pare că da, potrivit cantităţilor de izotopi de oxigen greu găsite în cristale: în perioadele reci se găseau din abundenţă, iar în perioadele calde lipseau.