0
(0)

BASF SE și Hewlett Packard Enterprise au anunțat că vor colabora pentru dezvoltarea unuia dintre cele mai mari supercomputere din lume pentru cercetare chimică industrială, la sediul BASF din Ludwigshafen, în cursul acestui an. Bazat pe ultima generație de sisteme HPE Apollo 6000, noul supercomputer, numit Quriosity, va conduce la digitalizarea cercetării BASF, la nivel mondial.

Noul supercomputer va promova aplicarea și dezvoltarea unor abordări complexe de modelare și simulare, deschizând drumuri complet noi pentru cercetarea pe care o facem la BASF”, a declarat Dr. Martin Brudermueller, Vice Președinte al Consiliului Directorilor Executivi și Chief Technology Officer, în cadrul BASF. „Supercomputerul a fost proiectat și dezvoltat în comun de către experți din cadrul HPE și BASF, tocmai pentru a răspunde cu precizie cerințelor noastre”.

basf-hpe-quriosity-supercomputer-stiinta-tehnica-2Noul sistem va permite obținerea de răspunsuri la întrebări complexe și reducerea timpului necesar pentru a obține rezultate, de la câteva luni, la câteva zile, în toate domeniile de cercetare.

Ca parte a strategiei de digitalizare a BASF, compania intenționează să își extindă în mod semnificativ capacitatea de a derula experimente virtuale, cu ajutorul supercomputerului. Acesta va ajuta compania BASF să reducă timpul de lansare și costurile – de exemplu, prin simularea mult mai precisă a proceselor de pe suprafețele catalizatoare sau prin accelerarea proiectării de noi polimeri cu proprietăți predefinite.

În economia de astăzi, bazată pe date, calculul de înaltă performanță joacă un rol esențial în susținerea progreselor în domenii precum explorarea spațială, biologie și inteligență artificială”, a declarat Meg Whitman, Președinte și CEO în cadrul Hewlett Packard Enterprise. „Ne așteptăm ca acest supercomputer să ajute compania BASF să efectueze calcule de necrezut, cu viteza luminii, care se vor traduce într-o gamă largă de inovații, capabile să rezolve noi probleme și să aducă un avans lumii în care trăim”.

basf-hpe-quriosity-supercomputer-stiinta-tehnica-3Cu ajutorul procesoarelor Intel® Xeon®, a lățimii mare de bandă, a timpului redus de așteptare al sistemului Intel® Omni-Path și al software-ului de management HPE, supercomputerul acționează ca un singur sistem cu o performanță efectivă de peste 1 Petaflop (1 Petaflop este egal cu un cvadrilion de operații cu virgulă mobilă pe secundă). Cu această arhitectură de sistem, o multitudine de noduri pot lucra simultan pe sarcini extrem de complexe, reducând în mod semnificativ timpul de procesare.

Clienții sunt mereu în căutarea sistemelor care oferă cele mai bune performanțe, la cel mai bun cost total de utilizare”, a declarat Barry Davis, General Manager, Accelerated Workload Group, Intel. „Intel® Omni-Path Architecture este conceput special pentru a oferi performanțe spectaculoase, la un cost eficient, de la grupuri de calcule de înaltă performanță entry-level, până la grupuri mari, de 10.000 de noduri sau chiar mai mult – oferind, astfel, un avantaj semnificativ pentru ambele categorii”.

Dezvoltat și construit împreună cu HPE, noul supercomputer va fi format din mai multe sute de noduri de calculator. De asemenea, supercomputerul va profita de HPE Apollo Systems pentru a oferi clienților beneficii de administrare simplificate și suficientă flexibilitate pentru adaptarea soluțiilor, la volumul de muncă.

Despre BASF
La BASF, creăm chimie pentru un viitor sustenabil. Îmbinăm succesul economic cu protecția mediului și cu responsabilitatea socială. Cei aproximativ 114.000 de angajați ai grupului BASF lucrează pentru a contribui la succesul clienților noștri în majoritatea sectoarelor și aproape în fiecare țară din lume. Portofoliul nostru este organizat în cinci segmente: Substanţe chimice, Produse performante, Materiale & soluţii funcţionale, Soluţii agricole şi Petrol și gaze. BASF a generat vânzări de aproximativ 58 de miliarde de euro în anul 2016. Acțiunile BASF sunt listate la bursele de valori din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) și Zurich (BAS). Informații suplimentare la adresa www.basf.com
Despre Hewlett Packard Enterprise
Hewlett Packard Enterprise este o companie de top în industria tehnologiei, care vine în sprijinul clienților pentru ca aceștia să ajungă mai departe, mai repede. Având cel mai cuprinzător portofoliu din industrie, cu servicii de cloud pentru centre de date, dar și pentru aplicațiile de la locul de muncă, tehnologia și serviciile noastre ajută clienții din toată lumea să facă IT-ul mai eficient, mai productiv și mai sigur.
Intel și Xeon sunt mărci comerciale înregistrate ale Intel Corporation în SUA și în alte țări.

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?