Joi, 28 martie, Bertrand Piccard și André Borschberg, au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că Solar Impulse, avionul care zboară fără să consume vreun gram de benzină, va traversa în zbor Statele Unite ale Americii.
Acest zbor va reprezenta o premieră. Este pentru prima oară când un avion cu pilot, alimentat cu energie, solară traversează SUA. Punctul de plecare va fi San Francisco (Moffet Airfield), de unde Solar Impulse își va începe călătoria, la începutul lunii mai. Zborul va fi punctat de mai multe escale.
- Începutul lunii mai: prima etapă, San Francisco/Moffett Airfield – Phoenix/Sky Harbor
- Jumătatea lunii mai: a doua etapă, Phoenix/Sky Harbor – Dallas/Fort Worth
- Sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie: a treia etapă, Dallas/Fort Worth – oraș care va fi precizat
- Jumătatea lunii iunie: a patra etapă, oraș care va fi precizat – Washington DC/Dulles
- Începutul lunii iulie: a cincea, și ultima, etapă, Washington DC/Dulles – New York/JFK
Traseul traversării SUA de către avionul Solar Impulse
Așa cum puteți remarca, datele exacte ale zborurilor și una dintre escale nu sunt încă precizate. Ele depind de condițiile meteorologice. Să nu uităm că, pentru a zbura, Solar Impulse are nevoie de Soare…
Bertrand Piccard, cel a cărui perseverență a făcut ca proiectul Solar Impulse să devină realitate, a explicat în cadrul conferinței de presă că: ”Vrem să demonstrăm că, folosind tehnologii curate, o echipă de oameni pasionați și vizionari poate transforma imposibilul în posibil. […] Dacă vom provoca certitudinile, prin declanșarea unor schimbări, și dacă vom fi pioneri în viața de zi cu zi, atunci putem crea soluții inovative, pentru a răspunde marilor provocări ale zilelor noastre.”
André Borschberg, cofondator al inițiativei Solar Impulse, arăta la rândul său că: ”Un laborator zburător pentru tehnologii curate, Solar Impulse reprezintă un prototip care este rezultatul a șapte ani de cercetări în zona științei materialelor, administrarea energiei și interfeței om-mașină. Multe dintre rezultatele pe care le-am obținut pot fi aplicate și în alte domenii decât aviația.”
Solar Impulse este un avion extraordinar. Are o anvergură a aripilor apropiată de cea a unui Jumbo Jet (63,4 m), cântărește cât un automobil (1.600 kg) și deja a realizat câteva zboruri istorice. Primul zbor, foarte scurt, a avut loc în 6 iunie 2009. Pe 8 iulie 2010, Solar Impulse a realizat un zbor cu durata de 26 de ore, devenind astfel primul avion solar cu pilot, care a efectuat un zbor pe timpul nopții. Pe 13 mai 2011, Solar Impulse a realizat primul zbor internațional. A decolat din Elveția și a aterizat, după 13 ore de zbor, în Belgia. Pe 15 iunie 2012, Solar Impulse a realizat primul zbor intercontinental. A decolat de la Madrid, Spania și, după 19 ore de zbor, a aterizat la Rabat, Maroc.
Obiectivul final, pentru Piccard și Borschberg îl reprezintă construirea unui succesor al avionului Solar Impulse, cu care, în 2015, să fie realizat ocolul planetei în zbor, fără să se consume vreun gram de benzină…
Vă invităm să urmăriți și câteva clipuri video de pe canalul YouTube al acestui avion revoluționar.
Prezentarea zborului transamerican
Dezasamblarea și transportul în SUA a avionului Solar Impulse
Primul zbor intercontinental al unui avion solar cu pilot
Sursa: Solar Impulse