Fanii Star Trek se mândresc cu universul bogat și coerent, de aceea devin iritați dacă o nouă producție nu ține seama de vasta istorie a viitorului, fundamentată de episoadele din trecut. Star Trek nu înseamnă însă doar seriale și filme, deși pentru fani aceste producții sunt coloana vertebrală a continuității, restul producțiilor fiind doar segmente adiacente.
Și vorbim despre sute de cărți, zeci de jocuri video sau filme produse de fani și probabil mii de benzi desenate și fanzine care contribuie la multitudinea de întâmplări și povești care pot fi spuse folosind personajele și locurile din Star Trek. Pentru a păstra o coerență a evenimentelor și pentru ca unele întâmplări să nu le contrazică pe altele, fanii consideră că tot ce apare pe micul sau pe marele ecran are prioritate față de alt gen de producții.
Continuitatea extinsă este alcătuită din cărți, atlase sau ghiduri publicate cu acordul producătorilor, uneori semnate chiar de aceștia. Cărțile continuă unele fire rămase deschise sau acoperă perioade neexplorate în filme și seriale. Urmează apoi un al treilea nivel al continuității, cel mai slab și probabil ce mai numeros, format din producțiile fanilor, cărți publicate înainte de coagularea unei continuități, benzi desenate clasice sau diverse jocuri video sau întâmplări tipărite în fanzinele vechilor fancluburi.
Viziunea lui Gene Rodenberry este cea a unui viitor în care omenirea va câștiga bătălia cu sărăcia, războiul și suferința după un nou război mondial care resetează specia umană, reușind în cele din urmă să dezvolte un motor capabil de viteze superluminice. Acest lucru atrage atenția vulcanienilor, care ne invită să luăm parte la fondarea Federației, o uniune de specii avansate tehnologic care nu doresc decât să trăiască în pace unele cu alte și să contribuie reciproc la bunăstarea galaxiei, deschizând o eră de explorare fără precedent pentru specia umană.
Aventurile din Star Trek au loc doar în galaxia noastră, pentru că o barieră energetică misterioasă face imposibilă călătoria dincolo de marginea Căii Lactee, însă aceasta este suficient de vastă pentru a nu îngrădi ideile scenariștilor. Star Trek prezintă Federația ca pe o utopie, pentru că în societatea viitorului nu mai există boli, sărăcie sau bani, Roddenberry având o viziune puternic optimistă asupra viitorului, lucru esențial care deosebește Star Trek de alte producții science-fiction. Desigur, Federația are și ea inamicii săi, însă diplomația și nu armele sunt pe primul plan când vine vorba de interacțiune.
Un alt aspect specific Star Trek și, cred eu, esențial pentru succesul său, este coerența internă a universului. Deși folosește termeni inventați pentru a descrie procese fizice inexistente în prezent (dar obținuți prin extrapolarea teoriilor științifice de astăzi), în Star Trek acest lucru este coerent și orice fan adevărat poate face o scurtă descriere a modului în care funcționează motorul warp, teleportorul sau torpilele fotonice. Data stelară ajută la cronologia evenimentelor, fizica warp inventată are un sens intern de la care scenariștii nu se abat (prea des), indiferent că este vorba despre serial, film, bandă desenată sau jocuri video. Foarte rar producătorii se prefac a uita aceste detalii pseudotehnice de dragul scenariului.
ISTORIA VIITORULUI
- 1992-1996: Războiul eugenic, condus de Khan Noonien Singh;
- 2049-2053: Al treilea război mondial, urmat de un holocaust nuclear;
- 2063: Zefram Cochrane folosește pentru prima dată un motor superluminic proiectat de el și atrage atenția vulcanienilor; are loc astfel primul contact dintre omenire și o specie extraterestră;
- 2151: Primul episod al „Star Trek: Enterprise”, Jonathan Archer căpitan al Enterprise NX-01;
- 2156-2160: Războiul dintre Pământ și Imperiul Romulan;
- 2161: Fondarea Federației; ultimul episod al „Star Trek: Enterprise”;
- 2223-2230: Războiul rece dintre Federeție și Imperiul Klingonian;
- 2254: Episodul pilot al seriei originale „Star Trek” (Christopher Pike este căpitan al USS Enterprise NCC 1701);
- 2265: Primul episod al seriei originale „Star Trek” (James T. Kirk este căpitan al USS Enterprise NCC 1701);
- 2267: Are loc un război scurt între Federație și Imperiul Klingonian;
- 2269: Ultimul episod al seriei originale „Star Trek”; primul episod al „Star Trek: The Animated Series”;
- 2270: ultimul episod al „Star Trek: The Animated series”;
- 2273: „Star Trek: The Motion Picture”;
- 2285: „Star Trek II: The Wrath of Khan”, „Star Trek III: The Search for Spock”;
- 2286: „Star Trek IV: The Voyage Home”;
- 2287: „Star Trek V: The Final Frontier”;
- 2293: „Star Trek VI: The Undiscovered Country”; se semnează acordul de la Khitomer, între Federație și imperiul Klingonian; „Star Trek: Generations”, John Hariman căpitan al navei USS Enterprise NCC 1701-B;
- 2344: Bătălia de la Narendra III între klingonieni și romulani;
- 2364: Primul episod al „Star Trek: The Next Generations” (Jean-Luc Picard este căpitan al USS Enterprise NCC 1701-D);
- 2367: Bătălia de la Wolf 359 (punctul de plecare pentru „Deep Space Nine”);
- 2369: Primul episod al „Star Trek: Deep Space Nine”;
- 2370: Ultimul episod al „Star Trek: The Next Generations”;
- 2371: Primul episod al „Star Trek: Voyager”; „Star Trek: Generations”
- 2373: „Star Trek: First Contact”, Jean-Luc Picard este căpitan al USS Enterprise NCC 1701-E; începe războiul dintre Federație și Dominion – ostilitățile durează 3 ani;
- 2375: ultimul episod al „Star Trek: Deep Space Nine”; „Star Trek: Insurrection”;
- 2378: ultimul episod al „Star Trek: Voyager”;
- 2379: „Star Trek: Nemesis”;
- 2387: Planeta Romulus este distrusă de explozia unei supernove și acest eveniment reprezintă punctul de plecare spre noile filme Star Trek din 2009 și care au loc într-un nou univers paralel.