0
(0)

Pentru cei care nu au auzit încă de ea, pădurea Białowieża (Turnul Alb) din Polonia reprezintă un monument unic al naturii de pe Terra. Ultimul crâmpei de pădure primordială, care acoperea cândva întreaga Europă, a supraviețuit în Polonia în ciuda tuturor vicisitudinilor. Însă acum, la început de secol XXI, acest monument riscă să dispară.

Aflată la granița dintre Polonia și Belarus, pădurea Białowieża nu este numai visul oricărui iubitor de natură sau de istorie (mai ales a celor care vor să vadă cum arăta lumea în urmă cu 8.000 de ani), ci este casă a peste 20.000 de plante și animale periclitate, printre acestea numărând-se și cea mai mare rezervație de zimbri a lumii. Din păcate, doar 30% din suprafața pădurii (876 de km pătrați) este protejată prin lege, fiind declarată monument UNESCO. Restul a fost supus unui intes program de defrișare și reîmpădurire, ceea ce a dus la un declin al speciilor care sălășluiau odinioară în acest areal.

În prezent, pădurea este infestată cu o specie de car, Ips typographus, care a dus deja la distrugerea unui număr uriaș de copaci. Pe lângă aceasta, guvernul polonez a triplat cota stabilită în anul 2012, care viza cantitatea de lemn ce urma a fi defrișată, de la 63.000 de metri cubi, la 188.000 de metri cubi. Pretextul a fost acela că defrișarea reprezintă o măsură imperios necesară pentru combaterea carilor.

Ecologiștii polonezi, alături de experții care au monitorizat pădurea, susțin însă că astfel de măsuri vor face mai mult rău decât bine. Nu numai că distrugerea părții sălbatice a pădurii și eventuala sa reîmpădurire va duce la pierderea calității ei, dar asta va împiedica animalele să populeze noua pădure, așa cum s-a observat deja. Aceștia au propus o măsură mult mai pașnică, una care a dat deja rezultate în Anglia, de introducere a unei specii de gândac prădător, Rhizophagus grandis, care se hrănește cu carii distructivi. O măsură pe cât de eficientă, pe atât de ieftină. În schimb, nimic nu se poate face împotriva efectelor încălzirii globale, mai multe specii, printre care molidul norvegian, fiind vizibil afectate de astfel de schimbări.

Pădurea Białowieża a fost supusă unui program amplu de defrișare și de vânătoare de către germanii care au invadat Polonia în cele două războaie mondiale (în Primul Război Mondial, populația de zimbri a fost aproape eradicată, doar 54 de exemplare supraviețuind măcelului), dar și de către administrația Stalin, odată cu anexarea acestei părți din Polonia.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?