Marele critic și scriitor italian, Umberto Eco, îi descria pe cavalerii templieri într-un mod atipic față de cel prezent în cărțile de istorie: „Imaginați-vă un bărbat care nu are voie să se spele, este abstinent sexual, dar care are liber la alcool și care, pe deasupra, mai este și îndoctrinat religios. Dă-i un topor și trimite-l pe câmpul de luptă”. Imaginea reală a acestor cavaleri pare însă să fie alta.
Mulți templieri, atunci când nu sfârșeau prematur pe câmpul de luptă, ajungeau să trăiască mai mult decât contemporanii lor, a căror medie de viață era de 25-40 de ani. Un studiu publicat recent în Digestive and Liver Disease, demonstrează care este un potențial secret al longevității acestor cavaleri… dieta.
„Longevitatea excepțională a templierilor era atribuită, în general, Divinității. Era văzută ca un dar. Însă există și o altă explicație. Templierii erau obligați să se spele pe mâini de fiecare dată când se așezau la masă. Mesele erau curățate cu atenție. Vânătoarea era interzisă, astfel că fructele, peștele, brânzeturile și uleiul de măsline erau foarte apreciate”, afirmă Dr. Francesco Franceschi de la Universitatea Catolică din Roma, coautor al studiului.
Franceschi susține că templierii urmau acest regim pentru a evita grăsimile și caloriile existente în meniul zilnic al bogaților din Evul Mediu. Nu auziseră de diabet, dar obezitatea era o boală întâlnită la nobilii europeni. „Vă imaginați un cavaler supraponderal luptând cu o duzină de inamici?”.
Din documentele istorice analizate, Franceschi și colegii săi au aflat că templierii nu consumau carne decât de trei ori pe săptămână. În schimb, fructele de mare reprezentau o variantă foarte apreciată în lipsa cărnii. Vinul, atunci când era consumat, era amestecat cu aloe, o plantă cunoscută pentru proprietățile sale antibiotice și curative.
„Dieta și obiceiurile sănătoase ale templierilor reprezintă un motiv întemeiat pentru longevitatea acestora. În acest caz, motto-ulo ”învață din trecut” nu a fost niciodată mai potrivit”, a concluzionat Francesco Franceschi.