0
(0)

Pe fondul creșterii temperaturilor globale și a ridicării nivelului accentuat al mărilor și oceanelor, primele insule au dispărut deja, se arată într-un studiu publicat în Environmental Research Letter. Cinci insule au fost acoperite de ape, în timp ce alte șase au fost puternic erodate iar sfârșitul lor este iminent.

Insulele erau situate în Arhipelagul Solomon, cel mai puternic afectat de condițiile climatice în schimbare. Nu este vorba doar despre insule nelocuite, ci de unele pe care existau până nu demult așezări umane. Este adevărat că insulele acoperite deja de ape  nu depășeau o arie de cinci hectare și că era folosite doar ca refugii temporare de către pescari, dar restul adăposteau sate permanente încă din anul 1935. Locuitorii acestora au fost relocați pe măsură ce nivelul mărilor risca să ducă la dispariția acestora.

Arhipelagul Solom a înregistrat creșteri ale nivelului oceanelor de trei ori mai mari decât media globală, devenind astfel una dintre cele mai afectate zone de pe glob. În acest moment, Taro, capitala provincie Choiseul, une dintre cele nouă regiuni ale Insulelor Solomon, a devenit prima capitală care este nevoită să își trimită cetățenii în altă parte pentru a le salva viețile din calea apelor.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?