Așa cum ați putut vedea în episodul anterior, manualul de interogare al CIA, este unul relativ blând, nerecomandând tortura ca mijloc de a obține informații, deoarece este o metodă ineficientă și care, mai grav, poate duce la creșterea rezistenței în fața anchetatorilor a celui interogat. Din nefericire, atunci când compari manualul de interogare al CIA cu felul în care acesta este aplicat, constați că, așa cum se întâmplă adesea, între teorie și practică se deschide o prăpastie adâncă.
Există multe legende legate de tortura folosită de serviciile secrete americane pentru a obține informații utile care să poată fi folosite în războiul SUA împotriva teroriștilor. Ca în orice război, adversarii se folosesc de orice mijoace propagandistice, pentru a face ca imaginea adversarilor să fie una diavolească și pentru a face ca propia imagine să fie mai degrabă una angelică.
Din acest motiv este foarte dificilă sarcina celui care dorește să se documenteze despre partea întunecată a războiului, legitim, purtat de SUA împotriva terorismului. Multe acțiuni sunt protejate sub ștampila ”top secret” iar cele care apar în spațiul public pot fi exagerări sau, pur și simplu, invenții. De aceea am apelat, aproape în exclusivitate, la documente oficiale, unele chiar ale CIA (acestea au o caracterstică foarte supărătoare: multe paragrafe sunt ilizibile, fiind acoperite cu cerneală neagră) și la declarațiile unor înalți funcționari americani.
La un moment dat am avut o speranță, credeam că voi avea acces la multe detalii referitoare la subiectul pe care îl abordez acum. La începutul lunii aprilie 2014, Comisia Senatorială pentru Informații a votat desecretizarea unui sumar executiv al unui raport în care erau prezentate metodele de interogare agresivă folosite de CIA pe timpul administrației George W. Bush. Din nefericire, în ciuda unui vot de 11-3 în favoarea desecretizării, până la ora la care scriu aceste rânduri, acest sumar executiv, care ar fi fost o adevărată comoară documentară pentru mine, nu a fost făcut public.
Înecul simulat
În episodul trecut citam din memoriile lui George W. Bush, fostul președinte american, care era de acord cu folosirea tehnicii de interogare coercitivă care poartă numele de ”waterboarding” – înecul simulat. Tehnica este relativ simplă și este folosită și în programul de antrenamental trupelor speciale americane, pentru mărirea rezistenței la interogatorii.
Într-un memorandum din 10 mai 2005, al Departamentului pentru Justiție al SUA, tehnica este descrisă astfel: ”Deținutul este legat pe o masă înclinată la un un unghi de 10-15 grade față de orizontală, astfel încât capul acestuia să se afla în partea de jos a mesei. Fața deținutului este acoperită cu o țesătură, peste care se toarnă apă rece de la o înălțime cuprinsă între 6 și 45 cm. Pânza udă creează o barieră, care face dificilă respirația și, în unele cazuri, respirația devine imposibilă. O sesiune de aplicare a apei nu trebuie să dureze mai mult de 40 de secunde, măsurată din momentul în care pânza a început să fie udată. Imediat după trecerea acestui timp limită țesătura este îndepărtată.”
Există și mici detalii în acest memorandum, privind aplicarea acestei tehnici: ”Am fost informați că această tehnică este aplicată astfel încât să contracareze eforturile deținutului de a își ține resprirația, de exemplu, prin aplicarea apei atunci când acesta începe expirația. […] de asemenea am mai fost informați că deținuți pot reacționa prin înghițirea apei, uneori în cantități semnificative. Din acest motiv, pe baza indicațiilor personalului medical, CIA recomandă folosirea unei soluții saline în locul apei obișnuite, pentru a reduce riscul de hiponatriemie (de exemplu, reduceea concentrației sodiului în sânge), care apare atunci când deținut bea prea multă apă.” De remarcat ”grija” pentru sănătatea celor supuși unei asemenea proceduri!…
Acum apare întrebarea: această tehnică este o formă de tortură? Cel supus acestei proceduri are senzația acută de înec, deși, cel puțin aparent, nu există un asemenea risc. Vă reamintesc că înecul simulat face parte și din programul de antrenament pentru rezistența la interogatorii al trupelor speciale americane, numai că, în acest caz, procedura nu este aplicată mai mult de două ori.
În cazul anchetelor CIA lucrurile stau un pic diferit. Într-un document al CIA, datat 5 august 2004, sunt prezentate regulile aplicabile pentru folosirea înecului simulat în timpul interogatoriilor. ”Aprobarea pentru folosirea înecului simulat se dă pentru o perioadă de 30 de zile. Pe timpul perioadei de 30 de zile, înecul simulat nu poate fi folosit în mai mult de 20 de zile. Într-o singură zi nu se vor depăși 4 sesiuni de înec simulat.”
Reguli stricte, de-a dreptul umane, prin împiedicarea abuzului, ne-am putea spune. Asta dacă ar exista vreodată o zi a îngăduinței fără limite. Asta dacă nu am fi aflat că a existat cel puțin un caz, cel al lui Khalid Sheikh Muhammad (suspectat că a coordonat atacurile teroriste din 11 septembrie 2011), în care aceste reguli stricte au fost încălcate. Pe parcursul lunii martie 2003 i s-a aplicat tehnica înecului simulat de 183 de ori…
Revin la întrebarea de mai sus. Înecul simulat este o formă de tortură? Memorandumul Departamentului pentru justiție spune că, deoarece nu se produce ”suferință fizică și psihică severe” și deoarece procedura se aplică în prezența personalului medical, înecul simulat nu este o formă de tortură. Simplu. Mult prea simplu, cumplit de simplu. Cum spuneam cu o altă ocazie, atunci când știi să alegi bine cuvintele, poți susține absolut orice.
De fapt, lucrurile stau altfel. Nu îmi voi folosi propriile cuvinte, ci voi cita două personalități ale SUA. Senatorul John McCain, candidat, în 2008, la președinția SUA spune altceva: ”Înecul simulat este o formă de execuție simulată și, din acest motiv, este o formă de tortură.” McCain a avut parte din plin de torturi cât timp a fost prizonier de război în Vietnam.
Eric Holder, procurorul general al SUA, după ce a fost nominalizat de către Președintele Obama, răspunzând la o întrebare pusă de către Președintele comisiei senatoriale în cadrul audierii care a precedat instalarea în înalta funcție : ”Dacă ne uităm la istoria folosirii [înecului simulat], de către Khmerii Roșii, de Inchiziție, de japonezi, care au și fost acuzați de crime de război, sunt de acord cu dumneavoastră: înecul simulat este o formă de tortură.”
Sper că, folosind cuvintele altora, am fost suficient de convingător. Dacă nu… să mergem mai departe.
Rezultatele unei autopsii
Pe 4 noiembrie 2003 murea suspectul Manadal Al-Jamaidi, la închisoarea Abu Ghraib din Irak. Închisoarea era în administrarea armatei SUA, dar pe timpul detenției suspectul a fost interogat de ofițeri CIA. La scurtă vreme după incident la fața locului sosește un medic legist, desemnat de armata americană. Într-un memorandum CIA, datat 18 noiembrie 2003, sunt prezentate concluziile examinării cadavrului.
”Ochiul drept al subiectului era învinețit, totuși nu există nici o fractură craniană. Există vânătăi în regiunile temporale [..]. Gâtul și coloana vertebrală sunt normale. Creierul este «negativ», ceea ce însemană că nu există dovezi pentru contuzii sau hemoragie. Există o contuzie minoră pe buza superioară. Există dovezi de lovituri asupra cuștii toracice. Trei coaste din partea stângă și două din partea dreaptă au fost fracturate; de notat că, având în vedere vârsta și condiția fizică a subiectului, ar fi neobișuit ca aceste fracturi să fie rezultatul unor manevre de resuscitare cardio-pulmonară. Există zgârieturi pe genunchi și pe extremitățile membrelor inferioare. [..]
Nu există indicii pentru boli naturale, nu există semne de boli cardiovasculare, nu există semne de infarct miocardic, subiectul avea arterele în stare bună. Subiectul are contuzii pe partea exterioară a antebrațului drept și pe încehietura maânii stângi. Există urme ale legării încheieturii mânilor și gleznelor; […] urmele pătrund adânc în țesut și [numele este șters în text] arată că acestea nu pot fi numai rezultatul unor legături prea strânse. Subiectul a fost examinat pentru traumatisme anale și genitale, iar rezultatul a fost negativ. [Nume șters] subliniază faptul că subiectul se afla într-o bună formă fizică și că traumatismele arată faptul că subiectul a fost bătut până la moarte.” Urmează apoi o lungă porțiune de text (aproximativ jumătate de pagină) care a fost ștearsă.
Nu fac nici un comentariu. Există doar o ciudățenie, legată de acest caz: cel puțin până acum, nimeni nu a fost găsit vinovat de moartea violentă a suspectului Manadal Al-Jamaidi. Să mergem mai departe și să mai citim un document declasificat al CIA.
Metode neutorizate, dar folosite
Am mai descoperit un raport, top secret, un ”Special Review” al inspectorului general al CIA, datat 7 mai 2004. Documentul este puternic ”redactat”, adică s-au șters copios porțiuni mari de text. Pe internet există mai multe ”release”-uri, și am l-am ales pe cel în care au rămas lizibile câteva porțiuni de text care în care se discută subiectul nostru, cel al torturii.
La pagina 41 se face o precizare referitoare la tehnicile neutorizate de interogare care urmează a fi prezentate: ”afirmațiile sunt controversate sau prea vagi pentru a se lua vreo măsură autoritară împotriva lor. Totuși, deorece aceste afirmații sunt ilustrative asupra îngrijorării legate de programul antiterorism sunt necesare investigații suplimentare sau acțiuni administrative.”
Urmează apoi câteva exemple. Doar le enunț, pe cele în care, se pare, au fost implicați agenți ai CIA. Oricum sunt pline de pasaje și paragrafe acoperite cu negru. În cazul lui Abd al-Rahim al-Nashiri (suspectat că ar fi coordonat atacul terorist împotriva distrugătorului USS Cole), a fost folosit de mai multe ori un pistol (descărcat), care i-a fost pus la tâmplă, după care era amenințat cu moartea. Același subiect a fost amenințat că va fi tortuat cu o… bormașină.
La acestea s-au adăugat și alte amenințări. A fost amenințat că îi va fi adusă familia, inclusiv mama, pentru a asista la introgatoriu, existând, în subtext, amenințarea că femeile din familia sa vor fi violate. Desigur, anchetatorii au negat acest tip de amenințare. Urmează o serie de metode neautorizate, asupra cărora nu există dovezi clare, care par nevinovate: suflarea fumului de țigară în fața suspectului, obligarea de a sta în poziții chinuitoare, încătușare înecul simulat etc.
Din nefericire, după acestea urmează nu mai puțin de 63 de asemenea metode brutale de interogatoriu care au fost șterse. Ce s-ar putea ascunde sub dreptunghiurile negre care le maschează? Nu știu, și nu încerc să speculez. Acest document, acest ”Special Review”, al inspectorului general al CIA, în ciuda faptului că sunt ștersături masive, merită citit și analizat în detaliu. Dar eu nu am să o fac acum. Prefer să vă prezint două cazuri, două mărturii despre felul cum se desfășurau anchetele CIA.
Cazul Maher Arar
Datele referitoare la acest caz le-am luat din audierile realizate de de către o comisie a Camerei Reprezentanților, în ziua 18 octombrie 2007. În acea zi a fost prezentat cazul lui Maher Arar, cetățean canadian. Acesta nu s-a putut prezenta în fața comisiei, deoarece guvernul american, la cinci ani după arestarea sa, nu îi permite accesul pe teritriul SUA. Din acest motiv, depoziția sa a fost depusă prin intermediul unei videoconferințe. În luna septembrie 2002, în timp ce se întorcea în Canada din Tunisia, a fost arestat pe aeroportul internațional JFK din New York. Nu i s-a permis să ia legătura cu nimeni, nici măcar cu avocatul său deoarece ”nefiind cetățean american nu are dreptul la un avocat”.
Pe 8 octombrie este transportat în Siria, într-o închisoare a serviciului de informații a armatei siriene. Așa cum arăta Arar: ”Aici am fost închis într-o celulă subterană, care semăna mai degrabă cu un mormânt. Aceasta avea 0,9 m lățime, 1,8 m lungime și 2,1 m înălțime. Viața aici era un adevărat iad. Am petrecut 10 luni și 10 zile în acest iad.”
Încă din primele zile a fost interogat și torturat. Arar: ”Am fost lovit cu un cablu electric și am fost amenițat cu șocuri electrice.” Aceste torturi sunt descrise pe larg în depoziția scrisă al lui Arar: ”M-au lovit peste tot corpul cu cablul electric. Unul dintre anchetatori m-a întrebat dacă știu ce este acela. Am început să țip și –am spus că știu ce este: este un cablu. Mi-a spus să întind palma dreaptă. Am întins palma dreaptă și mi-a lovit-o cu putere. Apoi mi-a spus să întind palma stângă. Am întins palma stângă și el mi-a lovit-o cu putere. Apoi întrebările au încetat.”
Astea se întâmplau în a doua zi de detenție în închisoarea siriană. În ce-a de-a treia zi, intergotoriul a durat 18 ore timp în care ”m-au bătut, m-au insultat și m-au obligat să ascult țipetele altor persoane.” După fiecare zi de interogatoriu i se spunea: ”mâine va fi și mai rău pentru tine!”
În jurul zilei de 17 octombrie bătăile au diminuat în intensitate. Anchetatorii au schimbat tactica: ”m-au dus într-o cameră, m-au legat la ochi și puteam auzi cum se discuta despre mine: «este un mincinos», «cunoaște mulți teroriști», «a fost plecat din țară multă vreme», «suntem prietenii tăi, fii sincer cu noi, spune-ne adevărul». Uneori se apropiau de mine și mă pălmuiau.”
Prima fază a interogatoriului s-a încheiat în jurul zilei de 20 octombrie și abia pe 23 Arar primește vizita consulului candian, după ce i se atrage atenția să nu spună nimic despre interogatoriile la care a fost supus. Detenția a continuat, în celula aceea care semăna a mormânt: ”Viața era un iad. Nu puteam să mă spăl decât o dată pe săptămână, cu apă rece. Nu puteam să mă mișc. Am pierdut circa 18 kg din greutate. Abia la începutul lunii aprilie am avut voie să mă plimb puțin prin curtea închisorii. Era pentru prima oară când vedeam Soarele după șase luni!”
Nu mai insist. Abia pe 5 octombrie 2003 Arar se reîntoarce în Canada. Aici primește o despăgurbire de 10,5 milioane de dolari canadieni împreună cu scuzele oficiale ale guvernului canadian, pentru rolul jucat în ”aceste suferințe teribile”.
Cazul Abu Zubaydah
Abu Zubaydah a fost arestat în Pakistan, pe 28 martie 2002, fiind suspectat că este implicat în multe operațiuni teroriste ale Al Quaeda. A petrecut mai mult de 10 ani în închisori administrate de SUA, dintre care cinci ani și jumătate în închisorile secrete ale CIA. Nu a fost niciodată pus, oficial, sub acuzare de către SUA. Pe parcursul detenției a suportat o gamă largă de torturi.
Voi prezenta doar una dintre ele, care pare desprinsă, parcă, din romanul 1984 al lui George Orwell. Dacă mai țineți minte acolo se arăta cum personajul principal, Winston Smith avea o cumplită teamă de șobolani. Această teamă a fost exploatată de către anchetatori, care i-au pus pe cap un sac plin cu șobolani, pentru a îi anihila orice urmă de rezistență.
Citez acum dintr-un memorandum al Departamentului pentru Justiție al SUA, care a fost trimis către CIA în 1 august 2002. ”Ne-ați informat că doriți să îl închideți pe Abu Zubaydah într-o cutie cu insecte. De asemenea ne-ați informat că acesta se teme de insecte. Ne-ați comunicat că îi veți spune lui Abu Zubaydah că îi veți pune în cutie insecte care să îl înțepe dar că, în realitate, veți folosi insecte inofensive. Oral ne-ați informat că veți folosi omizi. [circa două rânduri sunt șterse]”.
În același memorandum se spune că: ”Nu credem că folosirea cutiilor ar putea produce suferințe care pot fi asociate cu răniri fizice serioase. Adăugarea de insecte în cutie nu modifică această evaluare. Așa cum ne-ați spus, veți folosi insecte inofensive. Astfel, chiar dacă introducerea insectelor ar putea produce convulsii […] este sigur că nu vor cauza suferință fizică.” Altfel spus, această ”tehnică” nu reprezintă o formă de tortură… din nou, nu am comentarii de făcut.
Concluzie
Pentru mine SUA sunt, și rămân, patria marilor valori democratice. Din acest motiv îngrijorarea mea atinge paroxismul. Dacă asta este posibil acolo, în SUA, atunci în locurile în care democrația este doar simulată ce s-ar putea întâmpla?
Mai am o speranță. Lucrurile ce țin de războiul psihologic ar putea să ne inducă în eroare. Nu uitați că în manualul de interogare al CIA se afirma că amenințarea cu tortura este mai eficientă decât însăși tortura. Speranța mea ar fi că tot ceea ce am aflat despre închisorile secrete ale CIA, despre torturarea suspecților, reprezintă doar o legendă, atent orchestrată de serviciile secrete americane. O legendă menită să producă spaimă și să înfrângă rezistența adversarilor, pentru a obține informațiile vitale, necesare pentru a contracara acțiunile teroriste. Aceasta este speranța mea, este drept, una foarte, foarte, vagă.
