Cinci elevi români vor reprezenta România în cadrul competiției internaționale „F1 in Schools” cu un prototip în miniatură de tip Formula 1. Pentru a fi cât mai bine pregătiți pentru competiție, sponsorul principal al echipei, Renault România, a organizat un program de mentorat pentru membrii echipei.
Membrii echipei Malaxa au realizat, în premieră, o demonstrație a nivelului de performanță pe care îl atinge prototipul final, în cadrul unui eveniment de presă din 4 septembrie. Miniatura a parcurs 20 de metri în mai puțin de o secundă, atingând astfel o viteză maximă de 100 km/h. Elevii au prezentat totodată proiectul pe care îl vor susține şi la Singapore, având permanent suportul mentorilor lor.
Modelul echipei Malaxa respectă specificațiile riguroase impuse de Regulamentul tehnic F1 in schools, reușind să obțină o performanță notabilă. Copiii au realizat prototipul folosind programe avansate de proiectare CAD/CAM, la o scară de 1/20, având propulsie bazată pe CO2. Etapa de testare şi dezvoltare îndelungă a fost esențială pentru atingerea parametrilor de eficiență necesari.
Pentru a le oferi tinerilor un sprijin în susținerea proiectului, Renault Romania, sponsorul principal al echipei, le-a facilitat un program de mentorat dedicat nevoilor echipei, ajutându-i să își atingă potențialul maxim pentru finala competiției. În cadrul programului „Piloți la Startul Viitorului” s-au implicat profesioniști din cadrul celor cinci domenii de activitate reprezentate de membrii echipei: inginerie, finanțe, marketing, public speaking și design.
Mentorii care s-au alăturat proiectului au fost:
- Alin Avirvari, Director de Sisteme de Inginerie la Renault Technologie Roumanie
- Diana Crețu, redactor șef la wall-street.ro
- Cristina Bazavan, blogger de succes și profesionist în domeniul comunicării
- Marius Manole, renumitul actor
- Dragoș Motica, Director Creativ și Designer.
În cadrul unor întâlniri de pregătire, fiecare mentor s-a concentrat pe cerințele de jurizare de la Singapore care îl priveau în mod direct, oferind sfaturi şi sugestii.
Echipa formată din Emilia Barbu (Team Manager & Marketing Manager), Lara Țîru (Graphic Design & Marketing Manager), David Șerban și Pavel Bulgac (Manufacturing Engineers) și Andrei Ostahie (Financial Executive) este sprijinită de Renault, sponsorul principal al proiectului, alături de Digi24 ca partener media, Castelul Bran și ABEC357 ca sponsori secundari. Echipa a beneficiat, de asemenea, de îndrumarea și sprijinul Școlii Britanice din București.
F1 in schools este singura competiție internațională multidisciplinară susținută de comunitatea de Formula 1 și partenerii săi, cu participanți din peste 40 de țări ale lumii. Concursul presupune proiectarea și confecționarea unei mașini miniaturale de Formula 1, precum și realizarea unei strategii complete de marketing, financiare și de identitate vizuală.
Pentru mai multe detalii urmărește echipa Malaxa pe:
- website-ul: malaxateam.ro/
- Facebook: fb.com/malaxaf1/
- Twitter: twitter.com/F1MalaxaBSB