Psihologie, psihologie, psihologie. Strig de trei ori cuvântul ca pe o incantație. Îl rostesc doar pe vârful limbii pentru că mi-e frică să îl las să pătrundă mai adânc. Mi-e frică de el cum mi-ar fi frică de venin. Pentru că pentru mine, acest cuvânt nu îmi sugerează nici o douăzecime de șansă de reușită. Poate să însemne numai și numai eșec, dacă mă gândesc la cum este el privit în sistemul de învățământ românesc, atât ca materie, cât și ca domeniu în sine. Și Doamne, cât de necesar este să facem psihologie, și asta cât mai curând și cât mai bine. Ar trebui să fie la fel de prezentă ora săptămânală de psihologie la fel ca cea de dirigenție din clasele de gimnaziu. Pentru că, dacă ținem cont de faptul că nu există sisteme de învățământ statuie și că fiecare are propriile insuficiențe, ei bine, eu cred că în cel românesc multe dintre probleme ar putea fi rezolvate cu niște ore serioase de psihologie și cu un real interes acordat acestea materii din partea profesorilor mai întâi și apoi în mod automat și a elevilor.
Am menționat-o eu de multe ori de-a lungul articolelor prin numeroase exemple, dar niciodată nu i-am acordat importanța cuvenită. Acest lucru se datorează faptului că am avut nevoie de puțin peste o lună înapoi în liceul românesc pentru a identifica o diferență fundamentală între mine și colegii mei. Pentru că da, în America am învățat matematică, dar matematică știu și colegii mei, doar că un pic altfel, am învățat literatură, dar cu și fără America, am colegi care recită din Whitman. Însă, ei bine, dacă eu știu psihologie, colegii mei nu mai știu. Și nu știu cum se face că, de fiecare dată când apare o problemă de discutat, o dezbatere, un discurs la limba engleză, parcă mereu, mereu, argumentele mele sunt legate de materia studiată la psihologie în America. Pentru că tot ce este viu în această lume funcționează conform unor tipare elementare și dacă uneori aceste tipare sunt descoperite în mod natural de oameni prin introspecție sau prin analiza lumii externe, alteori este mai bine să existe o discuție deschisă pentru a descifra anumite lucruri. În orice caz, odată descoperit, acest set de reguli sau tipar explică orice și nu oricum, ci teribil de bine. Mă uit în jur și în multe situații remarc cât de mult i-ar ajuta pe copiii noștri să știe psihologie și iată, în acest articol, voi explica de ce.
Aș fi nerezonabilă să afirm că psihologia lipsește cu desăvârșire din învățământul românesc. În clasa a X-a aceasta este studiată o oră pe săptămână la o clasă cu profil real și două ore pe săptămână la una cu profil uman. Uitându-mă la un manual, observ că materia se împarte în trei părți: procese psihice, structura și dezvoltarea personalității și conduita psihosocială. Nu aș avea de unde să știu pentru că, deși am fost prezentă la ore, am învățat câteva definiții scrise pe tablă despre senzație și percepție, alături de câteva date despre tipurile de temperament ale lui Hippocrate și zodiac. Sunt două probleme fundamentale aici și, ca de obicei, o să mă scuz de fiecare dată când știu că voi vorbi ceva mai acid.
Prima este una foarte simplă: în clasa a X-a, când elevul român are nu mai puțin de unsprezece materii diferite în orar, evident că cele care apar o singură dată pe săptămână sunt mai de grabă niște intenții de materii, decât materii în sine. Acest lucru se întâmplă pentru că, ei bine, când un elev are de învățat pentru matematică și fizică, sigur că va sacrifica orele mai puțin importante pentru a studia materiile unde avansatul este urgent și necesar. Atunci elevul nu este cu adevărat prezent în ora aceea făcută doar o dată pe săptămână și este dezinteresat iar, ca efect, profesorul este dezinteresat la rândul său. Și uite cum se pătrunde într-un adevărat cerc vicios al stagnării. Chiar dacă nimeni nu ar fi dezinteresat, iar atât elevii, cât și profesorii și-ar face treaba, tot nu ar fi timp destul. Desigur, o oră pe săptămână este mai bine decât nimic, nu? Poate că acest lucru este adevărat, însă de ce să ne mulțumim cu “mai bine decât nimic” și să nu încercăm să găsim o alternativă mai bună?
În America aveam psihologie o oră pe zi, la fel ca toate celelalte materii, șase la număr, ceea ce permite elevului să se concentreze strict pe câteva domenii și să fie complet prezent în ceea ce învață. În afară de literatură, istorie și matematică, elevul își poate alege materiile pe care să le studieze. De obicei, elevii aleg să studieze chimie un an, biologie un an, poate psihologie în următorul. Dacă mă gândesc, numeric vorbind, trei ani în care faci două ore pe săptămână de biologie sunt echivalenți cu un an în care faci cinci ore pe săptămână. Însă, la final, un an intens care ți-a clădit cunoștințe pentru toată viața este mai valoros decât trei ani de avansare cu pași de furnică. Uite așa este și cu psihologia.
Știu că aceasta este o propunere mai radicală decât oricare alta pe care am făcut-o de-a lungul articolelor mele și nu este o schimbare care poate fi făcută prea rapid într-un sistem ierarhic cu legi de marmură. Dar orice călătorie începe cu un prim pas foarte curajos, nu-i așa? Iar cunoașterea calcă în picioare vechile principii. Apoi, ca să o iau de unde rămăsesem, mai este o mare problemă cu psihologia din clasa a X-a: fundația ei strict umanistică. Să mă iertați dragi cititori pentru ceea ce urmează să spun, însă psihologia care se face în liceul românesc nu este nicidecum știință, ci mai degrabă poveste de adormit copiii. Se învață câteva noțiuni care nu au nici cel mai mic strop de posibilitate de aplicare în viața reală.
Nu, nu se învață psihologie, ci doar o mică fereastră a ei. Și ce este mai grav nu constă în acel an pierdut, ci în faptul că acel contact deficitar este singurul pe care majoritatea îl avem cu această știință și ne lasă pe noi, elevii, cu un gust amar pe care nu vrem să îl mai întâlnim. Din acest motiv am fost teribil de supărată când am aflat că trebuie să aleg materia psihologie în America ca să se potrivească cu celelalte materii din orar. Mi-a trecut toată supărarea la prima oră, când am început cu istoria psihologiei. Am aflat că există mai multe perspective psihologice sau moduri de a trata problemele pe care încearcă psihologia să le rezolve, iar ceea ce am făcut noi un an întreg la psihologie este o mică bucată dintr-o asemenea perspectivă psihologică. Nimic mai mult. Iar a prezenta doar o fereastră și a te preface că nu există un întreg este toxic, atât pentru cel care oferă cunoaștere, cât și pentru cei care o primesc.
Cursul de psihologie din America a conținut următoarele capitole: istoria psihologiei, metode de cercetare, behaviorism, senzații și percepții, conștiința, învățare, cogniție, motivație și emoție, psihologie developmentală, personalitate, metode de testare a inteligenței, comportament anormal, tratament pentru comportamentul anormal, psihologie socială.
Spuneam că este absolut necesar să studiem psihologie în școli. Studiul oricărei materii presupune de fapt și de drept două “învățări”: noțiunile materiei în sine, zis și alfabetul sau convențiile disciplinei, și educația pe care acest studiu ți-o face. Uite, ca să iau cel mai simplu exemplu, matematica propriu-zisă te învață cum să rezolvi matrice și ce anume este o integrală (sau, dacă înveți în România, înveți să rezolvi integrale fără să știi prea bine ce sunt), însă pe lângă toate acestea, îţi educă aparatul cognitiv astfel încât să fie compatibil cu problemele pe care disciplina le înaintează. Mai pe româneşte, nu poţi rezolva matrice fără să ai capacitatea mentală de a ordona informaţia conţinută de sistemul de numere (câţi dintre noi nu au avut nevoie de zile întregi în liceu să reuşească să calculeze determinantul unei matrice de ordinul 5?). De aceea, orice elev care studiază matematica dispune de o anumită conduită mentală: se foloseşte mai mult de logică, percepe şi utilizează mai bine conţinuturile imagistice şi aşa mai departe.
În acelaşi mod, odată studiată, psihologia schimbă construcţia sufletească a unei persoane într-un asemenea mod încât orice alegere făcută ulterior va fi puternic influenţată. Dacă mă întrebaţi pe mine, psihologia te învaţă să trăieşti şi îţi oferă răspuns pentru orice, fie că te întrebi de ce simţi nevoia să mănânci ciocolată azi sau de ce o naţiune alege un anumit preşedinte. Cum spunea Nichita Stănescu în “Fiziologia poeziei”, totul este atât de teribil de simplu încât devine de neînţeles. Viaţa funcţionează după tipare elementare, uşor de sesizat şi ceva mai greu, însă tot uşor, de aplicat, iar gradul de înţelegere a acestor tipare este din punctul meu de vedere direct proporţional cu nivelul de introspecţie pe care fiecare este dispus să îl realizeze. Introspecţia te salvează, pentru că ceea ce descoperi în tine vei descoperi şi în alţii, iar dacă înţelegi comportamentul tău şi îl controlezi, şi comportamentul celor din jurul tău este gata-înţeles. E cazul să încetăm să ne prefacem că oricine săvârşeşte o greşeală cât de mică este înfăptuitorul a ceva ieşit din comun şi să acceptăm că toţi suntem fiii aceluiaşi pâmănt. Nu este nimic în mine care să nu se găsească şi în cel de lângă mine şi nimic în cel de lângă mine care să nu se găsească şi în mine.
Bine, bine, v-am scris un mic discurs motivaţional, însă revin acum la capitolele pe care le-am studiat în America şi care oferă un curriculum complet pentru elevii de liceu. Fiecare dintre cele paisprezece capitole este absolut necesar, iar acum voi explica de ce, explicând avantajele pe care le oferă câteva dintre acestea. După cum am precizat mai devreme, cursul de psihologie din America a conținut următoarele capitole: istoria psihologiei, metode de cercetare, behaviorism, senzații și percepții, conștiința, învățare, cogniție, motivație și emoție, psihologie developmentală, personalitate, metode de testare a inteligenței, comportament anormal, tratament pentru comportamentul anormal, psihologie socială.
După o scurtă introducere despre istoria psihologiei, a urmat un capitol despre metode de cercetare, adică statistică şi cum este aceasta folosită în psihologie. Ni s-a spus încă de la prima oră că statistica este alfabetul psihologiei experimentale şi că trebuie să ştim tot ce se poate şti despre ea dacă vrem să urmăm o carieră în psihologie sau în orice alt domeniu. Mai multe despre statistică în psihologie în articolul “Statistica la școală”. Această decizie a sistemului de învăţământ american de a insera cu ostentaţie statistica în orice materie din orar, cu atât mai mult la psihologie, reflectă credinţa lor în faptul că statistica este fundaţia unei puternice educaţii ştiinţifice. Toţi elevii americani pe care îi cunosc sunt sceptici. Avem nevoie ca elevii noștri să aibă aceeași educație.
Mi-am dat seama cât de important este acest lucru într-o conversație pe care am avut-o chiar săptămânile trecute cu o colegă de clasă despre nemulțumirile pe care le avem cu privire la sistemul de învățământ și mi-a spus așa: “Karla, mie nu mi se pare normal că nu facem niciun pic de statistică. Se fac câteva concepte la matematică de tipul media aritmetică, media geometrică, dar noi nu știm să interpretăm grafice și nici să le luăm în considerare atunci când luăm o decizie.” M-a uimit teribil pentru că ceea ce a făcut colega mea a fost să descopere de una singură un mare adevăr pe care eu îl descoperisem abia după ieșirea mea din școala românească și contactul cu cea americană. Avem nevoie ca mai mulţi elevi români să ştie ce înseamnă placebo (adică substanță inactivă sau procedură utilizată ca element de control în experimente) și să aibă în vedere faptul că ideea de corelație nu înseamnă și cauzalitate, adică faptul că două elemente sunt corelate nu înseamnă și că una este o cauză a celeilalte. De exemplu, dacă este găsită o corelație puternică între cei care citesc cărți de Eliade și cei care mănâncă mandarine, asta nu înseamnă că oamenii mânăncă mandarine pentru că citesc cărți de Eliade. Pare amuzant și ludic, au existat atâtea păreri eronate și concluzii greșite tocmai pentru că oamenii au făcut această eroare. Desigur că este mai puțin probabil ca oamenii să greșeașcă dacă știu că greșeala există.
Dintre toate capitolele psihologiei, am adorat cel despre psihologia socială, pentru că am simțit că întregește tot ce știam până atunci și face din mănunchiul dezordonat de cunoștințe un cerc închis. Printre primele concepte pe care le-am învățat a fost ceea ce se numește “disonanță cognitivă”, adică starea de tensiune care apare atunci când o persoană menține două cogniții (idei, opinii) contradictorii psihologic. După cum ne-a explicat profesorul de psihologie, această noțiune simplă poate explica mare parte din stările unei persoane și ne-a dat următorul exemplu: să spunem că un copil cu o medie școlară de 8 crede că orice persoană inteligentă trebuie să aibă media 10. Disonanța dintre cele două idei opuse (“Dacă ești inteligent ai 10.” “Am media 8.”) produce disconfort mental, o stare de nemulțumire, de dezamăgire care nu îi permite copilului să trăiască liniștit. Atunci omul simte nevoia să găsească o cale de a reduce această disonanță. În acest caz, prima opțiune pe care o are copilul este să procedeze astfel încât să aibă și el media 10 și să intre în categoria “oamenilor inteligenți”, însă dacă a mai încercat acest lucru și nu a ieșit, atunci copilul va veni cu o altă soluție ceva mai creativă: autojustificarea. Prin urmare, va schimba prima idee în ceva de tipul “Dacă ești tocilar ai media 10.” sau “Dacă ești plăcut de doamna învățătoare ai media 10”. Cerul este limita. Când mi s-a povestit despre disonanță cognitivă, dintr-o dată am simțit că am pătruns într-un nou nivel de autoînțelegere. Dintr-o dată, trei sferturi din reacțiile negative pe care le-am avut de-a lungul timpului aveau sens și chiar mai bine, nici nu eram singura care le avea.
A venit apoi timpul să vorbim despre experimentul Stanford, inițiat de psihologul american Philip Zimbardo în 1971 la Universitatea Stanford, care este unul dintre cele mai dure experimente de care am auzit vreodată și care m-a speriat și emoționat până la lacrimi. În cadrul experimentului au fost aleși în mod aleatoriu douăzeci și patru de studenți perfect sănătoși mintal pentru a juca rolurile de prizonieri și gardieni într-o închisoare simulată. Nu voi descrie aici ce s-a întâmplat pe parcursul experimentului, însă Zimbardo a fost nevoit să îl oprească după șase zile ca urmare a abuzului psihologic suferit de prizonieri. Concluzia pe care o tragem este aceea că atât mediul, cât și rolurile sociale pot avea un impact definitoriu asupra comportamentului uman. Mă uit în jur și simt cât este nevoie ca și noi să știm aceste lucruri. Pentru că trebuie să știm de ce suntem capabili.
Dacă mai mereu încerc să închei articolele mele într-un mod elaborat, aproape metaforic, mesajul de data aceasta este clar ca un pahar cu apă: avem nevoie de psihologie, avem nevoie de psihologie, avem nevoie de psihologie. Și mintea omului este în fond tot un instrument și ca oricare alt instrument, impactul său depinde de cât de bine se știe a fi mânuit. E ca și cum te-ai aștepta ca o persoană să cânte la pian fără să fi învățat niciodată și considerând că trebuie ca aceasta să apese clapele în mod intuitiv pentru a compune o simfonie. Haide să îi învățăm pe copii cum să cânte la propriul suflet.
