Luna august, cu un an înainte, catalogul de cursuri oferite de liceul Timberline şi degetul meu alunecând pe foaia plină de emoţii şi mistere pentru a mă opri tresărind la fiecare dintre cursurile care îmi atrăgeau atenţia. M-am oprit de zeci de ori, o dată la Geologie, altă dată la Astronomie sau Robotică, însă am trecut ca peste un spaţiu vid de un titlu neînţeles de mine, căruia nu i-am atribuit niciun fel de importanţă: “Statistică – curs avansat”. Acesta a fost primul meu contact cu marea pasiune a sistemului de învățământ american pentru statistică.

În acest capitol vă voi povesti despre modul în care este predată statistica în America. Aș putea spune că este omniprezentă și are chiar rol de fundație. Conceptele de bază ale ei, pe care le voi explica mai târziu, sunt prezentate nu numai în cadrul orei de curs rezervate statisticii, dar și în orice materie prezentă în orarul unui elev american, de la fizică și până la literatură.

Ce m-a fascinat de asemenea a fost să descopăr că obsesia ostentativă a sistemului de învățământ pentru statistică nu este nicidecum poveste veche, ci e mai degrabă nouă sub soare, apărută în ultimele două decenii. În opinia mea, schimbarea aceasta rapidă și abruptă e poate o consecință a evoluției modului de transmitere a informației odată cu apariția mediului online. Pentru că modul de abordare a studiului individual s-a schimbat complet, odată ce elevul a putut sta în fața calculatorului și să obțină toată informația de care are nevoie cu un singur click. Pentru că s-a simțit nevoia acordării unei educații în privința aceasta. Și pentru că, uite, statistica o oferă. Este plăcut să vezi cum un sistem se mulează pe fluxul evolutiv al generaţiilor, odată cu el şi nu împotriva lui.

După cum am spus mai devreme, ce m-a uimit inițial a fost să observ în mod gradual cum statistica e peste tot. Da, există un curs special destinat statisticii, care este în general ales de elevii clasei a 12-a, însă nici nu este nevoie de el, pentru că până atunci toți suntem deja experți. La fiecare materie se face o paranteză în care sunt explicate concepte de statistică, mai mare sau mai mică, în funcție de caz, începând cu clasa a 9-a și până în ultimul an de liceu. Face parte din cultura generală a elevului, la fel cum la noi în țară elevul român ar trebui să știe în mod natural să înșire titluri de poezii scrise de Eminescu. Pentru că, la rândul meu, am descoperit totul treptat, o să îmi prezint călătoria în mod cronologic și o să o iau cu începutul pentru a vă descrie primul meu contact cu studiul statisticii, la ora de psihologie. (De ce e acesta primul contact? Pentru că psihologia era prima mea oră din orar. Când spuneam că povestea asta cu statistica e peste tot să știți că nu glumesc.)

Bun, vine profesorul de psihologie la prima oră de curs și ne spune că există opt mari metode de abordare a psihologiei: umanistă, psihanalitică, neuropsihologică, evoluționistă, behavioristă, cognitivă, socioculturală și biopsihosocială. Toate acestea tratează studiul comportamentului uman într-un mod relativ diferit, însă ni s-a spus că nimic nu trebuie luat ca atare până ce afirmațiile fiecărei perspective enumerate anterior nu sunt testate prin psihologie experimentală, care folosește metode științifice exacte. Ei bine, statistica este alfabetul psihologiei experimentale, prin urmare trebuie să știm cu ce se mănâncă și cum să evităm cât mai mult erorile din propriile noastre experimente.

La a doua oră de curs, domnul profesor a venit cu un test de personalitate și ne-a spus că a doua zi vom primi fiecare rezultate personalizate, precizând că ar trebui să luăm ca atare ce ni se spune acolo, având în vedere că 90% dintre persoanele care au primit testul au afirmat că există o foarte bună corelație între rezultate și personalitatea lor. A adăugat apoi că cifrele nu mint niciodată. Am terminat toți foarte încântați testul lung, de o sută de întrebări, și am așteptat nerăbdători a doua zi pentru a primi rezultatele. Am fost șocați de cât de exactă era descrierea personalității noastre. Unei colege chiar i-au dat lacrimile. Rugați să trecem pe un tabel cât de exact este rezultatul, majoritatea am notat peste 90%. Profesorul ne-a rugat apoi să împărtășim rezultatele testului între noi, pentru a realiza că toți aveam exact aceeași descriere. De la primul cuvânt până la ultimul. Ne priveam șocați unul pe altul, iar profesorul a început să râdă, spunându-ne că ce am trăit acum este un exemplu de distorsiune cognitivă.

Există mai multe categorii de distorsiuni cognitive, însă toate sunt modalități în care mintea noastră se joacă cu noi pentru a ne convinge că ceva este sau nu adevărat. În majoritatea cazurilor, distorsiunile cognitive se comportă ca niște mecanisme de apărare în urma cărora opinia noastră despre sine să iasă consolidată. În acest caz, descrierea comportamentului nostru era de fapt o enumerare de calități pe care se presupune că le-am fi avut. Evident că toți am crezut într-o descriere atât de elogiativă la adresa noastră. Evident că prietenei mele i-au dat lacrimile. Ni s-a spus în continuare că această e marea dificultate a statisticii și a psihologiei: a evita posibilele erori care pot să apară, și care apar atât de des încât e foarte greu de decis dacă cifrele înseamnă ceva sau nu înseamnă nimic. Ni s-a mai descris apoi o situație care pe mine una m-a marcat, așa că o să v-o spun și vouă.

Să presupunem că un cercetător dorește să testeze o ipoteză în care crede cu tărie printr-un chestionar pe care îl oferă unui număr de o sută de oameni. Nouăzeci și nouă de răspunsuri primite nu confirmă ipoteza, însă al o sută-lea o face. În acest caz, cercetătorul se va agăța de ultimul chestionar și va încerca să găsească motive pentru care primele sunt “greșite”. Pe de altă parte, dacă primele nouăzeci și nouă de chestionare confirmă ipoteza și ultimul nu o face, cercetătorul nostru nici măcar nu va da atenție celui din urmă. Cel mai probabil nici nu va realiza că are această tendință. Aproape că am căzut în aceeași capcană  câteva luni mai târziu, când a trebuit să îmi propun propria ipoteză și să o testez. Mi-a fost mai ușor să o evit fiind conștientă de erorile pe care le pot face fără să vreau, iar educația asta nu o aveam înainte să vin în America. Americanii își învață elevii să fie raționali până la Lună și înapoi.

A doua oră din orar era literatura. Îmi aduc aminte cum doamna profesoară a venit în prima zi de curs, s-a așezat în dreptul primei bănci și s-a adresat întregii clase: “Vreau să îmi răspundă cineva la o întrebare: de ce sunt Aditi și Niya colege de bancă?”. Am crezut că întrebarea este o glumă, însă apoi mi-am văzut colegii ridicând mâna și oferind o multitudine de răspunsuri: “pentru că amândouă citesc aceleași cărți”, “pentru că ambele au părul vopsit”, “pentru că sunt ultimele care au apărut în clasă”. Râzând, doamna profesoară ne-a spus că răspunsurile noastre sunt toate corecte, însă cum putem ști care este adevărul? Ne-a descris că aceasta este o eroare frecventă pe care o vom face de-a lungul vieții noastre și că poate fi explicată prin sintagma “Corelația nu implică cauzalitate”. A mers apoi la tablă și ne-a desenat un grafic al unei funcții de gradul întâi (din nou, aceasta este doamna profesoară de literatură) și ne-a explicat că ceea ce vedem este o corelație, adică , în statistică, o asociere liniară între două variabile. Cu cât mai mult se aglomerează punctele de pe grafic în jurul unei linii, cu atât mai puternică este corelația. Pot să aleg orice două variabile din lume, de exemplu, părul blond și cărțile de Eliade. Poate există cumva o mare corelație între cele două variabile, ceea ce ar însemna că majoritatea persoanelor care citesc Eliade au părul blond, dar nu susține faptul că persoanele citesc Eliade pentru că au părul blond. Știu că sună ridicol formulat în acest fel, însă este o greșeală pe care oamenii o fac atât de des încât poate fi explicația pentru multe dintre problemele care există în ziua de azi. Asta e ceea ce doamna profesoară încerca să ne explice, adăugând că deși pare că nu ar avea mare legătură cu literatura, educația pe care tocmai ne-a făcut-o ne va fi de mare ajutor în critica literară.

A treia oră din orar era biologia (și ultima de care voi vorbi în acest articol, căci nu avem timp de toate șase), unde s-a pus accent pe un alt concept fundamental al statisticii: placebo. În principiu, termenul este utilizat pentru a desemna un grup de control în experimente. Trebuia să simulăm diferite experimente și cu ajutorul statisticii să desenăm grafice și să tragem concluzii. Ei bine, de aici era nelipsită existența a doua grupuri testate: un grup experimental (cel căruia i se atribuie testul propriu-zis) și un altul de control (care nu este testat, însă arată modul în care se prezintă subiectul în mod natural). De exemplu, dacă vrem să testăm cât de repede se topește o bucată de gheață atunci când o acoperim cu sare, nu este de ajuns să punem sare pe niște gheață și să notăm timpul. Trebuie de asemenea să testăm timpul necesar topirii bucății de gheață în condiții normale, adică la temperatura camerei, ceea ce va deveni grupul de control din cadrul experimentului nostru. Ar trebui adăugat că trebuie să ne asigurăm că cele două bucăți de gheață au același volum, că suprafața pe care se topesc și camera au aceeași temperatură și așa mai departe. Toate acestea par insignifiante, însă pot influența drastic rezultatul experimentului. Tocmai de aceea, biologia din America le asigură elevilor o puternică educație științifică de care vor avea nevoie mai târziu în viață (și nu numai în cazul în care vor deveni oameni de știință), totul cu ajutorul statisticii.

De ce alege sistemul de învățământ american să pună atât de mult accent pe studiul statisticii? Conștiința unui popor este gradual plămădită de către marile figuri care se remarcă în cadrul ei și odată ce apare cineva într-un anumit domeniu va urma o serie de nume asemănătoare în domenii asemănătoare. Numeri marii poeți ai Americii pe degetele de la o mână. Sunt ceva mai mulți scriitori, dar nu cu mult. Nu, America are oameni de știință. Poate astfel se explică de ce America este o societate atât de coalizată pe știință și de ce a fi om de știință este probabil cea mai admirată și apreciată funcție pe care o poate avea cineva.

Ei bine, statistica este fundația unei puternice educații științifice. Toți elevii americani pe care îi cunosc sunt sceptici, de la primul până la ultimul, și sunt sigură că așa vor rămâne pentru tot restul vieții. Pentru că statistica îți oferă un bun simț matematic care îți influențează orice decizie pe care o iei. Pentru că omul nu este o mașinărie perfectă și da, vom greși, mai ales când rezultatul obținut este cel dorit. Tocmai de aceea nu trebuie să transformăm simple afirmații în adevăruri absolute, care este o mare tendință a societății actuale. Nu există așa ceva. Tot ce citim și vedem este impregnat de subiectivism, de la axiomele lui Euclid și până la rândurile pe care tocmai le-ați citit, oricât de mult am încerca să îl evităm.

Nu putem influența fluxul de informații pe care îl absorbim și nici nu ar trebui să o putem face. Dar e datoria noastră să transmitem mai departe numai ceea ce merită să fie transmis.

Comentați pe Facebook