O echipă de astronomi tocmai a anunțat o descoperire spectaculoasă. Într-adevăr, ea a identificat cea mai mare gaură neagră stelară detectată vreodată în galaxia noastră, Calea Lactee. Această descoperire a fost posibilă datorită datelor obținture de misiunea Gaia a Agenției Spațiale Europene, care au indicat o mișcare ciudată, oscilantă, a stelei însoțitoare care orbitează această gaură neagră monumentală. Observațiile făcute de Very Large Telescope (VLT) al Observatorului European de Sud (ESO) și de alte observatoare de la sol au confirmat apoi masa acestei găuri negre. Rezultatele au fost prezentate într-un articol publicat în revista Astronomy&Astrophysics.
Există două tipuri de găuri negre, care diferă în principal prin masă și origine. Găurile negre stelare sunt de fapt formate în urma prăbușirii gravitaționale a unei stele masive, la sfârșitul vieții sale. Atunci când o stea masivă își epuizează combustibilul nuclear, nu mai poate suporta presiunea gravitațională și se prăbușește pe ea însăși. Dacă masa stelei pe moarte este suficient de mare (de obicei de câteva ori mai mare decât cea a Soarelui), colapsul gravitațional poate comprima materia într-un spațiu extrem de mic, formând o gaură neagră stelară. Găurile negre stelare au o masă relativ modestă în comparație cu alte tipuri de găuri negre, de obicei de până la câteva zeci de ori masa Soarelui. Găurile negre supermasive se găsesc în centrul galaxiilor și au mase extrem de mari, variind de la milioane la câteva miliarde de ori masa Soarelui. Originea lor este încă o chestiune de dezbatere, dar se crede că se formează fie prin acumularea de material din mai multe stele și nori de gaz din nucleul galactic, fie prin fuziunea de-a lungul timpului a găurilor negre stelare mai mici.
Găurile negre cu masă stelară care au fost identificate anterior în galaxia noastră au fost în medie de zece ori mai masive decât Soarele nostru, de aici și interesul acestei noi descoperiri. O echipă de cercetători anunță că a identificat o gaură neagră de 33 de mase solare în galaxia noastră. Situată la doar 2.000 de ani lumină de Pământ, în constelația Aquila, este și a doua cea mai apropiată gaură neagră stelară descoperită vreodată. Identificarea acestui obiect, supranumit Gaia BH3, a fost rezultatul unei analize atente a datelor culese de misiunea Gaia a Agenției Spațiale Europene. Gaia este o misiune spațială al cărei obiectiv principal este să cartografieze Calea Lactee în trei dimensiuni, măsurând cu o precizie fără precedent a pozițiilor, mișcărilor și proprietăților fizice a peste un miliard de stele din galaxia noastră.
Concret, acest obiect a fost reperat datorită unui comportament neobișnuit observat la steaua însoțitoare care orbitează în jurul său. Ea avea o mișcare oscilantă, ceea ce a stârnit interesul astronomilor și a condus la investigații suplimentare asupra acestui obiect misterios. Pentru a confirma natura găurii negre și a determina cu precizie masa acesteia, echipa de cercetători a folosit datele culese de instrumentul UVES (Ultraviolet and Visual Echelle Spectrograph) de pe Very Large Telescope (VLT) al Observatorului European de Sud (ESO), situat în Chile. UVES este un spectrograf de înaltă rezoluție care poate analiza în detaliu spectrul de lumină al stelelor și al obiectelor cerești, oferind informații cruciale despre compoziția chimică, temperatura și mișcarea acestora.
Observațiile făcute cu UVES au permis astronomilor să studieze în detaliu steaua însoțitoare a lui Gaia, BH3. Analiza spectrului său de lumină a relevat caracteristici distinctive care indică faptul că această stea era foarte săracă în metale, adică conținea foarte puține elemente mai grele decât hidrogenul și heliul. Cu toate acestea, știm că stelele din același sistem binar au adesea compoziții chimice similare, deoarece se formează din același nor de gaz și praf. Deci, atunci când se observă că steaua însoțitoare este săracă în metale, acest lucru sugerează că steaua sa părinte, care s-a prăbușit pentru a forma gaura neagră, are și ea această caracteristică. Această descoperire este semnificativă deoarece confirmă o ipoteză importantă privind formarea găurilor negre stelare masive. Conform teoriei, ele s-ar forma de fapt din stele care au un conținut scăzut de metale. Acestea din urmă se disting prin compoziţia lor chimică primitivă reflectând compoziția universului la scurt timp după Big Bang.
Observațiile viitoare ale acestui sistem, în special cu instrumentul GRAVITY de pe VLT al ESO, ar putea permite astronomilor să înțeleagă mai bine interacțiunea dintre această gaură neagră masivă și mediul său. Această cercetare ar putea dezvălui detalii fascinante despre istoria acestui sistem și însăși natura găurilor negre stelare, deschizând astfel noi perspective asupra misterelor Universului.
