Un rover NASA a descoperit pe Marte un mineral care dovedește prezența apei în trecutul planetei și le-a permis cercetătorilor să reconstruiască o parte din istoria climatică a Planetei Roșii — un destin marcat, se pare, de inevitabila pierdere a condițiilor de locuibilitate.
„Nu ne-am gândit niciodată că o vom găsi aici”, a declarat William Rapin de la Institutul de Cercetare în Astrofizică și Planetologie (CNRS, Universitatea din Toulouse), referindu-se la siderit, un carbonat de fier descoperit de roverul Curiosity. Mineralul, depus în urmă cu aproximativ 3,7 miliarde de ani, este o dovadă clară a interacțiunii dintre apă lichidă și dioxid de carbon — un indiciu crucial pentru înțelegerea modului în care atmosfera marțiană s-a risipit în timp.
Descoperirea a dus la două studii de referință: unul publicat în Science în aprilie 2025, iar celălalt, mai recent, în Nature. Aceste cercetări oferă o perspectivă nouă asupra soartei carbonului pe Marte — un ciclu foarte diferit de cel al Pământului. Dacă în trecut se credea că atmosfera s-a pierdut în spațiu, noile date sugerează că o parte semnificativă din carbonul planetar ar fi putut fi sechestrat în scoarță, sub formă de minerale.
„Mecanismul de sechestrare a fost adesea respins, dar această descoperire schimbă perspectiva, mai ales că locul în care a fost făcută — craterul Gale — este considerat o locație de referință”, explică Madison Turner, cercetător postdoctoral la Universitatea din Chicago și coautor al studiului din Nature. Craterul este bogat în sulfați, minerale acide care, în mod normal, împiedică conservarea carbonaților. Cu toate acestea, prezența sideritului arată că procesele de formare a carbonaților au avut loc chiar și în astfel de medii ostile.
Inițial, Marte și Pământul aveau multe în comun: ambele erau planete stâncoase, bogate în apă și carbon, situate la o distanță relativ favorabilă față de Soare. Dar, spre deosebire de Terra, Marte nu are tectonică a plăcilor. „Pe Pământ, CO₂-ul emis de vulcani este captat în roci, apoi eliberat din nou prin erupții — un ciclu care întreține climatul. Pe Marte, acest ciclu lipsește, iar CO₂-ul s-a epuizat treptat”, explică William Rapin.
De fiecare dată când apa lichidă era prezentă, ea reacționa cu CO₂-ul, formând minerale carbonatice care blocau gazul în sol. Astfel, carbonul atmosferic dispărea progresiv ori de câte ori condițiile erau potrivite — dar fără a fi reînnoit.
În plus, Marte suferă modificări semnificative ale înclinării axei de rotație, ceea ce a dus la variații climatice extreme. Planeta a trecut, probabil, prin scurte epoci umede, alternate cu perioade aride ce au durat sute de milioane de ani. „Modelele noastre sugerează că perioadele de locuibilitate au fost excepții, nu regula”, spune Edwin Kite, planetolog la Universitatea din Chicago și coautor al studiului publicat în Nature.
Astăzi, chiar dacă Marte ar intra într-o nouă epocă favorabilă din punct de vedere orbital și ar beneficia de o lumină solară mai intensă — ceea ce se va întâmpla oricum în timp, pe măsură ce Soarele îmbătrânește — planeta nu ar mai putea deveni locuibilă. „Chiar dacă un asemenea ciclu ar fi existat în trecutul îndepărtat al planetei, modelul propus aici arată că el a încetat definitiv”, adaugă William Rapin. Cu o precizare: totul depinde de cât de răspândiți sunt carbonații în solul marțian, iar asta rămâne deocamdată necunoscut.
Carbonații sunt greu de detectat de pe orbită, așa că va fi nevoie ca unul dintre rovere — Curiosity sau Perseverance — să preleveze probe din locurile potrivite. Iar aceste locuri s-ar putea să nu fie acolo unde ne așteptăm.
Poll: Care este impactul descoperirii de siderit pe Marte asupra percepției noastre despre istoria climatică a planetei?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply