Biomarkerii din sânge pentru Alzheimer și degenerescența lobului frontal, validați în America Latină

De ani de zile, testele pe bază de sânge pentru boala Alzheimer promit să revoluționeze diagnosticarea demenței – instrumente simple și scalabile, capabile să ajungă mult dincolo de clinicile specializate în memorie. Totuși, cercetările în acest domeniu au fost predominant modelate de cohortele din America de Nord și Europa. Un nou studiu multinațional, publicat în revista Nature Aging, extinde această bază de cunoștințe, demonstrând că biomarkerii plasmatici pot distinge în mod fiabil boala Alzheimer (AD) de degenerescența lobului frontal temporal (FTLD) în America Latină, una dintre cele mai diverse regiuni din punct de vedere genetic și cultural al lumii.

Prevalența demenței în America Latină se numără printre cele mai ridicate la nivel mondial, afectând 8.5% din populația de peste 60 de ani și se estimează că va atinge 19.3% până în 2050 – aproximativ 12 milioane de cazuri. În ciuda acestei povare, validarea biomarkerilor a rămas în urmă. Amestecul genetic extins, disparitățile socioeconomice, expunerile la mediu și accesul neuniform la diagnostice avansate complică adoptarea directă a instrumentelor dezvoltate în alte locuri.

Studiul, condus în comun de Ariel Caviedes, PhD, și Felipe Cabral-Miranda, PhD, a analizat 605 participanți din Chile, Argentina, Brazilia, Columbia, Peru și Mexic. Cercetătorii au evaluat biomarkerii AT(N) din sânge – raportul amiloid-β (Aβ42/Aβ40), tau fosforilat (p-tau217 și p-tau181) și lanțul ușor de neurofilament (NfL) – și au testat capacitatea lor de a clasifica contorlele cognitive normale, Alzheimer și FTLD. Testarea neuropsihologică, imagistica neurostructurală și funcțională, precum și analizele ancestrale au fost de asemenea integrate, marcând prima încercare la scară largă din regiune de a combina sistematic biomarkerii plasmatici cu măsurători directe ale structurii și funcției sistemului nervos central (SNC).

Pe parcursul cohortei, atât Alzheimer cât și FTLD au fost asociate cu rapoarte reduse de plasma Aβ42/Aβ40 și nivele crescute de p-tau217, p-tau181 și NfL comparativ cu controalele. Totuși, au apărut distincții clare. Nivelele de p-tau217 au fost mai ridicate în cazul Alzheimer comparativ cu FTLD, conform specificității sale pentru patologia amiloidă și tau. În contrast, NfL – un marker al leziunii neuroaxonale – a fost mai accentuat în FTLD, reflectând cursul său degenerativ tipic mai rapid și mai difuz.

Utilizând modele de învățare automată supravegheată antrenate pe toți patru biomarkeri, cercetătorii au obținut o arie sub curba caracteristicii de operare a receptorului (ROC AUC) de 0.83 pentru a distinge Alzheimer de controale și 0.88 pentru FTLD de controale. P-tau217 a fost cel mai puternic predictor pentru Alzheimer, în timp ce NfL a performant cel mai bine pentru FTLD. Diferențierea dintre Alzheimer și FTLD s-a dovedit mai dificilă (AUC 0.72), subliniind semnăturile biologice suprapuse, în special în prezentările Alzheimer non-amnestice.

Praguri clinic relevante au fost derivate folosind indicele Youden, stabilind limite de 0.24 pg/mL pentru p-tau217 în Alzheimer și 21.91 pg/mL pentru NfL în FTLD. Notabil, pragul p-tau217 corespunde îndeaproape valorilor raportate în țările cu venituri ridicate, sugerând stabilitatea trans-populațională a acestui biomarker.

Sursa: Inside Precision Medicine