Rapamicina ar putea diminua răspunsul la exerciții fizice în rândul persoanelor în vârstă

Un studiu recent sugerează că rapamicina ar putea interfera cu efectele benefice ale exercițiilor fizice în cazul persoanelor în vârstă, potrivit unui protocol specific de cercetare.

Activitatea fizică este recunoscută ca una dintre cele mai eficiente intervenții pentru prelungirea duratei de viață. Pe de altă parte, rapamicina este considerată campioana moleculelor mici în extinderea duratei de viață în modelele animale, deși datele privind efectele asupra oamenilor sunt limitate. Teoretic, combinarea acestora ar putea avea un efect sinergic, însă realitatea arată că sunt într-un conflict intrinsec.

Rapamicina blochează mTORC1, un regulator important al detectării nutrienților, trecând organismul de la „modul de construcție” la „modul de întreținere”. Astfel, creșterea (anabolismul) este atenuată, în timp ce curățarea intracelulară (autofagia) este intensificată, rezultând într-un câștig semnificativ de longevitate în organismele model. În contrast, exercițiul fizic crește masa musculară și rezistența prin activitate anabolică crescută. Rezultatele acestui conflict pentru oameni rămân neclare.

Ipoteza „ciclării” sugerează că administrarea intermitentă a rapamicinei ar putea atenua tensiunea cu exercițiul fizic, oferindu-ne astfel cele mai bune rezultate din ambele lumi. Pentru a testa această ipoteză, un grup internațional de cercetători, sprijiniți de Institutul de Cercetare a Longevității ca sponsor fiscal, a organizat un studiu, rezultatele căruia au fost publicate în Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle.

„Institutul de Cercetare a Longevității a fost un partener extraordinar, care a făcut posibil acest studiu. Le sunt incredibil de recunoscător pentru sprijinul acordat,” a declarat Brad Stanfield, unul dintre autorii studiului, pentru Lifespan News. „Ne-am dorit ca ipoteza ciclării să atenueze rezistența anabolică, astfel încât adulții în vârstă să observe o îmbunătățire a performanței musculare când rapamicina este combinată cu exercițiul fizic, comparativ cu exercițiul fizic singur.”

Echipa a recrutat 40 de adulți sedentari, cu vârste între 65 și 85 de ani, care au primit săptămânal 6 mg de rapamicină (sirolimus) sau placebo, în combinație cu un program de exerciții fizice la domiciliu pe o perioadă de 13 săptămâni, cu administrarea dozei programată în ziua de repaus cea mai îndepărtată de următorul antrenament. Studiul, randomizat, dublu-orb și controlat cu placebo, a avut o întrebare simplă: ajută, dăunează sau nu are efect săptămânal rapamicina asupra beneficiilor funcționale ale exercițiilor fizice?

„Speram ca administrarea săptămânală de rapamicină la 24 de ore după ultimul antrenament să păstreze beneficiile autofagiei din inhibitia mTORC1, permițând în același timp adaptarea post-exercițiu. Din păcate, nu a fost așa,” a explicat Stanfield. „Una dintre explicații ar putea fi că jumătatea de viață a rapamicinei, de aproximativ 62 de ore, a menținut mTORC1 parțial inhibat până în săptămâna următoare de antrenament.”

Ambii grupuri au urmat același program de exerciții fizice la domiciliu de trei ori pe săptămână: o componentă de rezistență constând în ridicări din scaun timp de 30 de secunde, progresând prin creșterea numărului de repetări în aceeași fereastră de timp, și o componentă de anduranță pe o bicicletă staționară cu rezistență magnetică, începând de la 10 minute la nivelul 1 și ajungând la 25 de minute la nivelul 5 în decursul celor 13 săptămâni. Autorii nu au măsurat markerii farmacodinamici pentru a

Sursa: Lifespan.io