În inima Australiei, o descoperire arheologică recentă ne oferă o fereastră spre trecutul profund al continentului și relația specială dintre comunitățile aborigene și câinii dingo. Acum aproximativ o mie de ani, strămoșii poporului Barkindji au îngropat cu grijă un dingo, pe care îl numeau “garli” în limba lor, într-un mormânt decorat cu cochilii de moluște de râu.
Descoperirea a avut loc în Parcul Național Kinchega, situat de-a lungul râului Baaka (cunoscut și ca Darling River), când un arheolog al Serviciului Național pentru Parcuri și Fauna Sălbatică, Dan Witter, împreună cu Bătrânul Barkindji, Badger Bates, au observat oasele unui dingo erodate de pe marginea unui drum. Îngrijorați de eroziunea care amenința să distrugă vestigiile și informațiile prețioase pe care le conțineau, Consiliul Bătrânilor Aborigeni din Menindee a solicitat o intervenție arheologică.
Studiul scheletului a relevat că animalul era un mascul în vârstă, cu dantura uzată și posibile semne de artrită, indicând o viață lungă și activă, dar și îngrijită de oameni. Mai mult, straturile de cochilii din jurul său demonstrează că multe generații de Barkindji au continuat să îngrijească mormântul și să “hrănească” simbolic dingo-ul adăugând cochilii în movilă secole de-a rândul după moartea sa.
Această practică nu este singulară în Australia, dar mormântul descoperit este situat mai la nord și vest decât oricare alt exemplu cunoscut până acum, sugerând că relația strânsă între oameni și dingos era mult mai răspândită decât se credea anterior. Loukas Koungoulos, specialist la Universitatea din Australia de Vest și autor principal al studiului, subliniază că aceasta confirmă că tradițiile de îngrijire a dingourilor erau mult mai extinse.
Analiza oaselor dingo-ului oferă detalii fascinante despre viața sa. Se estimează că avea între 4 și 7 ani, echivalentul unei vârste mijlocii spre înaintată pentru un dingo sălbatic de azi. Oasele sale scurte, comparativ cu cele ale dingourilor sălbatici, sugerează o posibilă domesticire, cel puțin la nivel local, în secolele anterioare colonizării europene.
Această descoperire nu doar că îmbogățește înțelegerea noastră asupra trecutului, dar subliniază și respectul profund și legătura emoțională dintre popoarele aborigene și animalele care le erau companioni. Reflectă o simbioză culturală și spirituală care depășește simpla coexistență, întărind ideea că fiecare ființă, fie ea umană sau animală, ocupă un loc valoros în tezaurul de tradiții și credințe al unei comunități.
Sursa: Ars Technica
Poll: Ce credeți că reflectă descoperirea mormântului dingo-ului "garli" în Parcul Național Kinchega?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply