Chariklo are doar aproximativ 250 km în diametru, dar are două inele, și ele se schimbă.
Timp de decenii, astronomii credeau că inelele sunt ceva ce au doar planetele gigantice. Acest lucru s-a schimbat în 2013, când un corp mic și întunecat care orbitează între Saturn și Uranus a trecut în fața unei stele și a clipit de două ori înainte și după evenimentul principal, dezvăluind două inele înguste în jurul unui obiect de doar 250 de kilometri în diametru. “A fost o surpriză”, spune Pablo Santos-Sanz, un astronom de la Instituto de Astrofísica de Andalucía din Granada, Spania. De atunci, întrebarea a fost din ce sunt făcute aceste inele și cât de mult pot rezista.
Într-un studiu recent, Santos-Sanz și colegii săi au folosit Telescopul Spațial James Webb pentru a observa același corp, acum cunoscut sub numele de Chariklo, trecând din nou în fața unei stele îndepărtate. Au descoperit că unul dintre inelele sale devenise mai dens, iar celălalt dispăruse aproape în întregime. Nu știm exact de ce.
Tehnica din spatele observației este simplă. “Noi prevedem când un obiect din Sistemul Solar va trece în fața unei stele”, a spus Santos-Sanz. Lumina stelei scade pentru un moment, iar forma acelei scăderi dezvăluie dimensiunea, forma și mediul înconjurător al obiectului care a provocat-o. “Acest lucru este deosebit de dificil pentru corpurile minore, și chiar mai dificil pentru corpurile minore îndepărtate”, a spus el.
Dificultatea constă în faptul că silueta țintei pe cer este minusculă, iar cunoașterea momentului în care va trece peste o anumită stea necesită date de poziționare foarte precise pentru ambele. Cu toate acestea, în 2013, am folosit telescoape terestre pentru a discerne cele două inele ale lui Chariklo, C1R și C2R. Acestea se aflau la 390 și 405 kilometri de centrul său și aveau doar câțiva kilometri în lățime și aproximativ 7 kilometri distanță între ele.
Totuși, să faci asta cu un telescop spațial face alinierea lucrurilor mult mai dificilă. JWST se află în punctul Lagrange L2, iar controlorii trebuie să împingă telescopul la fiecare câteva săptămâni pentru a-și menține orbita stabilă. “Este o sarcină destul de dificilă”, a spus Santos-Sanz. Echipa sa a identificat o posibilă ocultație a lui Chariklo în august 2022 și a refăcut predicția în fiecare săptămână. Între prima predicție și una dintre ultimele, linia de vizare proiectată s-a deplasat cu aproximativ 110 kilometri, ceea ce a fost suficient pentru a o deplasa în afara corpului în întregime. Din păcate, JWST necesită ca observațiile de acest gen să fie planificate cu cel puțin 14 zile în avans.
“Am făcut asta poate un pic la întâmplare, pentru că nu știam exact unde era linia de vizare”, a spus Santos-Sanz. “Urmează să mut unul dintre cele mai mari și mai bune telescoape din spațiu, și nu știm dacă în cele din urmă vom surprinde sau nu acest lucru.” Dar totul a funcționat.
Ocultația a avut loc pe 18 octombrie 2022. Geometria reconstruită arată că linia de vizare a JWST către steaua din fundal a trecut la doar 7,4 kilometri deasupra suprafeței lui Chariklo, ratând corpul dar surprinzându-i inelele.
JWST a înregistrat evenimentul simultan în două benzi de infraroșu apropiat, la 1,5 și 3,2 micrometri, ceea ce a făcut ca aceasta să fie prima dată când cineva a surprins inelele unui corp minor într-o bandă dincolo de trei micrometri – o gamă pe care atmosfera Pământului o blochează.
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply