Pe 13 noiembrie 2026, omenirea ar fi trebuit, teoretic, să ajungă la un punct de cotitură fatal. Cel puțin așa a prezis, în 1960, fizicianul Heinz von Foerster, care a calculat că populația globului va crește atât de rapid încât, la această dată, vom fi literalmente „striviți” de propriul succes demografic. Din fericire, predicția sa nu s-a adeverit, dar povestea din spatele ei este fascinantă și spune multe despre cum funcționează – și cum pot deraia – modelele științifice.
Ideea că omenirea și-ar putea semna singură sentința de moarte prin suprapopulare nu era nouă nici măcar în anii ‘60. Cu mai bine de un secol înainte, economistul englez Thomas Malthus avertiza că populația crește mult mai repede decât resursele alimentare. El s-a bazat pe o creștere exponențială – adică o dublare constantă, ca la bacteriile dintr-o eprubetă. Totuși, lumea reală este mult mai complicată decât o cultură de bacterii. Chiar dacă, pentru o vreme, populația crește rapid, acest ritm nu poate continua la nesfârșit.
Heinz von Foerster a analizat datele istorice și a observat o accelerare impresionantă a creșterii demografice. A extrapolat aceste date și a tras concluzia că, în 2026, am ajunge la o densitate umană imposibil de susținut. Spre deosebire de Malthus, von Foerster nu credea că vom muri de foame – era convins că vom găsi soluții ingenioase pentru a produce destulă hrană. Dar, spunea el, „vom fi striviți” de aglomerație și lipsă de spațiu.
Mulți specialiști au privit cu scepticism această viziune sumbră, considerând-o „absurdă”. Realitatea a confirmat că au avut dreptate: nu doar că nu am fost „striviți”, dar rata de creștere a populației a început să scadă la scurt timp după publicarea articolului lui von Foerster. Așa-numitul „baby boom” postbelic s-a domolit, iar previziunile despre un viitor suprapopulat au început să pară tot mai îndepărtate.
Totuși, predicția lui von Foerster nu a fost complet lipsită de valoare. În anii ‘70 și ‘80, modelul său s-a apropiat surprinzător de mult de realitate, chiar mai bine decât estimările multor demografi ai vremii. Abia în jurul anului 1993, trendul s-a schimbat semnificativ, iar creșterea populației a încetinit substanțial. Ce nu a putut anticipa von Foerster a fost impactul prelungirii duratei de viață și scăderea mortalității infantile, dar mai ales schimbările culturale și economice care au dus la o scădere a natalității în multe părți ale lumii.
Povestea acestei predicții e un bun exemplu despre cum modelele științifice pot fi utile, dar și cât de mult depind de ipotezele pe care le facem. Omenirea nu a ajuns la apocalipsă în 2026, însă întrebările despre echilibrul dintre populație, resurse și inovație rămân la fel de actuale. Poate că nu ne vom „strivi” unii pe alții, dar rămâne de văzut cât de ingenioși vom fi în fața provocărilor viitoare.
Sursa: Ars Technica


Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România























Leave a Reply