0
(0)

Destinul celulelor stem este decis de o clasă de molecule ARN a căror funcție era până acum ignorată. Este concluzia unui studiu realizat de două echipe de cercetători, de la Broad Institute (MIT) și  Harvard University.

 

Cercetătorii de la  Broad Institute au descoperit în urmă cu câțiva ani că atât în celulele ființelor umane, cât și în cele ale șoarecilor, sunt prezente mii de tipuri diferite de molecule ARN neobișnuite, definite drept ARN necodificant („large intervening non-coding RNA” sau „lincRNA”), dar până acum rolul acestora era în totalitate necunoscut.

„Exista o dezbatere aprinsă cu privire la funcția precisă a acestor molecule de ARN necodificant, dar acum este clar că ele joacă un rol crucial în reglarea mecanismelor de dezvoltare ontogenetică prin intermediul determinării destinului celulelor stem”, a explicat Eric Lander, director al Broad Institute și unul dintre autorii studiului. Potrivit lui Lander, concluzia este una surprinzătoare întrucât până acum se credea că aceste mecanisme sunt controlate de proteine specifice.

Celulele stem embrionale pot apuca două drumuri diferite: se pot diferenția într-o linie specifică de celule specializate, cum ar fi de exemplu globulele roșii sau neuronii, sau pot rămâne într-o stare de pluripotență,duplicându-se fără a-și pierde capacitatea de a diferenția. „Amuțind” una câte una peste o sută de molecule diferite de ARN necodificant, oamenii de știință au descoperit circa 90 implicate la un nivel sau altul în procesul suprimării unor gene importante în anumite tipuri de celule, restul având efectul de a face celulele stem să iasă din starea de pluripotență.

Sursa: Le Scienze

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here