3
(1)

Dacă până în prezent puteam vorbi doar despre gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii, un nou fenomen de acest gen a apărut pentru prima dată și deasupra Arcticii. Informația a fost publicată în revista de specialitate Nature, în data de 2 octombrie, și a fost confirmată de către mai mulți oameni de știință.

 

La circa 20 de kilometri altitudine, pierderea de ozon a fost de aproape 80%, nivel nemaiîntâlnit până în prezent iar gaura din stratul de ozon s-a întins pe o suprafață uriașă, de aproape 2 milioane de kilometri pătrați. Frigul, susțin cercetătorii, este principalul factor de distrugere al ozonului. Vaporii de apă și moleculele de acid azotic se condensează sub efectul frigului  și formează nori în straturile joase ale stratosferei. În astfel de nori se formează clor care determină distrugerea ozonului. O contribuție majoră la formarea acestei noi găuri în stratul de ozon o are un fenomen natural cunoscut sub numele de vortex polar, un ciclon uriaș care se formează în fiecare iarnă în zona arctică și care anul trecut a atins temperaturi foarte joase.

Oamenii de știință susțin că găurile din stratul de ozon își vor reduce dimensiunile în anii următori, asta și ca urmare a Protocolului de la Montreal, protocol semnat în anul 1987, prin care țările lumii interziceau producerea compușilor clorați (cloro-fluoro-carbonul în special) care afectau stratul de ozon. Totuși, chiar dacă producția de compuși clorați este aproape de zero în prezent, astfel de poluanți persistă încă în atmosferă, fapt ce îngreunează procesul de regenerare a stratului de ozon.

Lipsa ozonului din atmosferă, principalul scut al planetei în calea radiațiilor ultraviolete, poate duce la apariția unor afecțiuni grave în rândul organismelor vii, cele mai importante fiind alterarea ADN-ului sau cancerul de piele.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 3 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here