Chiar dacă aspectul noului iPhone 4S este aproape identic cu cel al predecesorului său, el beneficiază de procesorul A5, care se găseşte şi pe tableta iPad 2, este dotat cu o cameră de 8 megapixeli şi execută comenzi vocale.
Ieri, la sediul Apple din Cupertino, California, noul preşedinte al companiei, Tim Cook, a lansat noua gamă de telefoane iPhone, de fapt primele produse lansate de când el a fost numit în funcţie.
Noul telefon al celor de la Apple, nu se va numi iPhone 5, ci iPhone 4S şi va fi pus în vânzare începând cu data de 14 octombrie. O altă veste bună pentru fanii companiei californiene este că vechile modele iPhone se vor ieftini considerabil.
Chiar dacă mulţi au fost dezamăgiţi de faptul că iPhone 5 nu a fost lansat ieri, aşa cum se spera şi în ciuda faptului că iPhone 4S a păstrat carcasa şi ecranul lui iPhone 4, totuşi noul telefon vine cu ceva îmbunătăţiri. Cea mai importantă dintre acestea este preluarea procesorului dual-core A5 de la iPad 2 şi camera de 8 megapixeli, capabilă să filmeze full HD (1080p), cu ajutorul căreia iPhone va recupera din avansul luat de rivalii de la Samsung pe partea capacităţilor fotografice şi video ale aparatului.
O altă îmbunătăţire adusă este introducerea „asistentului”, numit Siri, care va permite utilizatorilor să „vorbească” cu telefonul în acelaşi mod în care ar face-o cu interlocutori umani. De exemplu, dacă vrei să-ţi întrebi telefonul „cum va fi vremea azi?”, acesta îţi va oferi prognoza meteo a zilei ori dacă îl rogi să te trezească dimineaţă la o anumită oră pentru a nu întârzia la serviciu, el se va ocupa de această problemă, setându-şi ceasul deşteptător. Mai mult, Siri suportă şi scrierea de texte după dictare. Evident, limba română nu este suportată de acest serviciu, el fiind disponibil, cel puţin iniţial, doar în limbile engleză, germană şi franceză.
Referitor la autonomia de funcţionare, noul iPhone 4S beneficiază de o nouă baterie, care permite 8 ore de convorbiri.
Cu privire la îmbunătăţirile aşteptate, dar care nu au fost aduse, pe lângă lipsa unui nou design, iPhone 4S nu suportă standardul 4G. Totuşi, va fi compatibil cu reţelele HSPA+ – din păcate, în lume numai 20 de astfel de reţele sunt disponibile.