Ironia focului este că ne poate fi cel mai bun prieten și totodată cel mai mare dușman. Atunci când ne scapă de sub control și degenerează în incendiu, focul se transformă într-un inamic aprig ce distruge bunuri și vieți, fără discriminare.
Cercetătorii de la DARPA au înțeles bine acest lucru, iar programul lor intitulat Instant Fire Suppression (Stingerea Instantanee a Focului, sau IFS) caută să pună bazele unui nou sistem de inhibare a focului, prin destabilizarea plasmei flăcărilor cu ajutorul câmpurilor electromagnetice, al sunetului, al injectării de ioni, sau prin alte abordări novatoare.
Cheia revoluționării tehnicilor de combatere a incendiilor stă, probabil, chiar în înțelegerea fundamentală a fenomenului de foc în sine. Tehnologiile de suprimare a flăcărilor s-au concentrat în general pe întreruperea reacțiilor chimice implicate în combustie. Din punct de vedere al fizicii, însă, flăcările nu sunt altceva decât plasmă rece compusă din electroni mobili și din ioni pozitivi mai lenți.
Folosind tehnici de natură fizică mai degrabă decât chimia combustiei, ar putea fi posibilă manipularea și stingerea focului. Pentru realizarea acestui lucru, sunt necesare reușite științifice importante în sensul înțelegerii și cuantificării interacțiunii undelor electromagnetice și acustice cu plasma dintr-o flacără. Videoclipul alăturat ne ajută să ne facem idee despre noua abordare.
Sursa