0
(0)

Cargobotul european, ce are misiunea de a alimenta ISS cu provizii de apă, mâncare, aer şi combustibil, a fost lansat azi dimineaţă în jurul orei României 6:34, din Guiana Franceză, de către o rachetă Ariane 5.

 

Vehiculul Automat de Transfer (ATV – Automated Transfer Vehicle), având o greutate de 20 de tone, este cel mai mare cargobot lansat către ISS de la retragerea navetelor americane de anul trecut. El are o încărcătură la bord de 6,5 tone, constând, pe lângă proviziile sus-menţionate şi în obiecte folosite la experimente ştiinţifice, dar şi o unitate americană destinată reciclării urinei în apă potabilă.

\"(w540)

Este al treilea vehicul trimis către Staţia Spaţială de către ESA, după cele din 2008 şi 2011 şi a fost botezat Edoardo Amaldi, în cinstea fizicianului italian cu acelaşi nume, care a descoperit secolul trecut neutronii lenţi, fapt ce a dus la posibilitatea exploatării energiei nucleare.

ATV-ul Edoardo Amaldi are o capacitate maximă de transport de 7,6 tone şi are dimensiuni comparabile cu cele ale unui autobuz, având 10,3 m lungime şi 4,5 m lăţime. După terminarea misiunii sale, programată pentru luna septembrie, cargobotul va fi distrus.

Zborul către orbită, la altitudinea de 260 km, a durat 63 de minute. De acolo până la ISS, pentru a mai urca încă 130 de km în câteva zile, vehiculul va folosi propriile propulsoare (4 de 490 N şi 28 de 220 N). Potrivit oficialilor ESA, andocarea ATV la ISS va avea loc în noaptea de 28 spre 29 martie.

Până în acest moment, totul funcţionează conform planului, controlorii primind confirmarea că, la 30 de minute de la desprinderea ATV de treapta superioară a rachetei Ariane, panourile sale solare (ce au o anvergură de 22,3m) au fost desfăşurate şi că toate sistemele de la bord funcţionează.

Trimiterea ATV-urilor către ISS este stabilită prin acordul dintre ESA şi partenerii ISS, în cadrul căruia până în 2016, Agenţia Spaţială Europeană va mai trimite cel puţin două vehicule. În contrapartidă, ESA are dreptul să trimită la fiecare doi ani astronauţi proprii care să stea câte şase luni pe ISS. În prezent, din partea ESA pe ISS se află olandezul Andre Kuipers.

Sursa

Sursa Foto: ESA

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here