Multe dintre speciile de balene şi delfini (mamiferele din subordinul Odontoceti) vânează şi se ghidează pe baza sunetului, prin ascultarea ecoului undelor sonore, adică prin ecolocaţie – pentru a realiza aceasta cu succes, au nevoie de un auz hiper-sensibil. Potrivit unui studiu recent, se pare că la animalele din subordinul Odontoceti, acest simţ este ajustabil.
Mamiferele din subordinul Odontoceti vânează cu ajutorul ecolocaţiei – produc sunete de înaltă frecvenţă şi decodifică ecoul produs pentru a localiza prada.
Cercetătorii de la Universitatea din Hawaii au măsurat auzul unei balene din acest subordin, numită Kina, descoperind că aceasta îşi poate ajusta simţul de bază, auzul – atunci când anticipa un zgomot puternic, Kina îşi reducea sensibilitatea acustică.
Pentru a studia auzul balenei, savanţii trebuiau să afle ce mecanisme se declanşează în creierul acesteia: „întregul său cap este o ureche…sunetul are la dispoziţie multe canale pentru a ajunge la urechile efective” afirmă dr. Paul Nachtigall, de la Universitatea din Hawaii.
În acest scop, cercetătorii au montat pe corpul cetaceului, cu ajutorul unor ventuze de latex, senzori care să măsoare activitatea electrică cerebrală declanşată de sunete: „sunetele puternice produceau unde cerebrale mari, iar sunetele mai slabe, unde mai mici” declară dr. Nachtigall.
În cadrul experimentului, era emis un sunet neutru, lin, urmat de un puls sonor puternic de 170db (echivalentul zgomotului produs de declanşarea unei puşti la o distanţă de un metru), cu o durată de 5 secunde. În timp, Kina a început să perceapă tonul neutru ca pe un semnal de alarmă, astfel că pe măsură ce îl auzea, îşi reducea sensibilitatea acustică.
Dr. Nachtigall susţine că aceste mamifere marine şi-au dezvoltat abilitatea de ajustare a auzului pentru a se proteja de propriile sunete: „sunetele produse de acestea sunt foarte puternice, pot depăşi 230db, iar după emiterea lor ele trebuie să asculte imediat ecoul produs.”
