Cercetătorii Universităţii din Edinburgh au demonstrat că cimpanzeii au personalitate proprie, la fel ca şi oamenii…
În lumea ştiinţifică problema personalităţii primatelor este dezbătută de mai mult timp, unii savanţi considerând că un comportament asemănător oamenilor este pur şi simplu rezultatul unor proiecţii antropomorfice a observatorilor umani.
Acum însă cercetătorii Universităţii din Edinburgh, Scoţia, susţin că: „cimpanzeii au aceleaşi probleme sociale ca şi noi, vor să-şi facă prieteni, să-şi găsească parteneri şi să obţină un statut social în cadrul societăţii lor”.
Personalitatea umană este împărţită de specialişti în cinci dimensiuni sau factori de personalitate (modelul Big Five): stabilitate, conştiinciozitate, extroversiune, agreabilitate şi deschidere.
Studiile mai vechi sugerau că cimpanzeii împart acest model cu oamenii, în timp ce urangutanii prezintă doar trei dintre aceşti factori: extroversiunea, agreabilitatea şi stabilitatea, însă nu fusese realizat niciun experiment în acest sens.
În cadrul studiului de faţă, publicat în revista Animal Behaviour, echipa de cercetători, ajutată şi de specialişti japonezi şi americani, a realizat un set de chestionare adresat unui număr de 230 de oameni care au observat cimpanzei şi urangutani în grădini zoologice şi centre de cercetare din SUA, Canada, Australia şi Japonia. Participanţii la studiu trebuia să evalueze asemănările comportamentale ale primatelor pe o scară de la 1 la 7. Apoi, din rezultatele chestionarelor, savanţii au determinat tipurile de prejudecăţi prezente pentru a elimina elementele prin care proiecţiile antropomorfice ale observatorilor erau aplicate comportamentului animalelor.
Concluzia cercetătorilor a fost că cimpanzeii au într-adevăr personalitate şi că aceasta este similară cu cea a oamenilor.