0
(0)

Prima cometă descoperită în acest an, C/2013 A1, va trece, probabil, la o distanță de numai 37.000 de kilometri de suprafața lui Marte spre finele lui 2014. Totuși, dat fiind faptul că orbita obiectului nu este cunoscută precis, există șanse mari ca acesta să intre în coliziune cu Planeta Roșie. Dacă se va întâmpla așa, impactul  va fi de sute de ori mai puternic decât cel care a eradicat dinozaurii, acum 65 milioane de ani, pe Terra.

 

Descoperită de vânătorul de comete Robert McNaught cu ajutorul telescopului de 0,5 metri Schmidt de la Observatorul Siding Spring din New South Wales, Australia, C/2013 A1 se deplasează cu viteza de circa 35 km/s și, calculând după strălucirea ei și distanța la care se află, măsoară circa 20-40 kilometri și provine din norul lui Oort, din care s-au format și planetele Sistemului Solar. Teoretic, cometa va trece pe lângă Marte pe 19 octombrie 2014, dar este posibil să o și lovească.

Dacă va fi așa, a patra planetă de la Soare nu va avea parte de o coliziune minoră, ci de una care se întâmplă cam o data la un milion de ani, impactul urmând sa producă un crater cu diametrul de 500 km. Forța explozivă ar echivala cu 5 – 20 de miliarde de megatone de TNT. Totuși, cel mai probabil este scenariul în care cometa nu se va prăbuși pe Marte, dar chiar și atunci, dată fiind viteza mare a obiectului și distanța foarte mica față de planetă, fenomentul va creea, cel puțin pentru astronomi, un spectacol al mileniului, producând strălucitoare lumini de tip aurora boreală.

Sursa

Foto: NASA

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here