Îl cheamă Dragoș Șerban, este elev în clasa a XI-a a Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța și a gândit o metodă neinvazivă de diagnosticare a tumorilor cerebrale, alternativă la biopsia clasică.
Numele proiectului său este „A non-invasive approach to brain tumors classification based on their textured pattern in MR images and CT scans”. Mai pe românește, o tehnică non-invazivă de clasificare a tumorilor pe creier, în funcție de tiparul texturilor acestora, vizibil în cadrul imaginilor obținute prin rezonanță magnetică și tomografie.
Pe 14 februarie, la București, realizarea lui Dragoș a fost recompensată cu premiul I cu medalie de aur la Concursul Național de Științe și Tehnologii FirSTep, iar constănțeanul s-a calificat și la cel mai mare concurs de proiecte internaționale ISWEEP, care se va desfășura în mai la Houston, SUA și unde reprezentantul României va participa la categoria „Environment health disease prevention“.
Așa cum se întâmplă uneori cu oamenii care sparg barierele, și Dragoș Șerban a suferit trauma unei intervenții chirurgicale de extirpare a unei tumori osoase, fără a fi scutit de emoțiile și angoasele tipice anticipării rezultatelor unei biopsii. Această situație l-a motivat să creeze un program computerizat capabil să ofere pe loc un verdict privitor la tipul benign sau malign al unei formațiuni tumorale.
Tânărul inventator susține că „am creat un proiect de clasificare a tumorilor cerebrale, în funcţie de modelul lor textual. Mai exact, o alternativă la biopsia tumorilor cerebrale. Pacientul nu mai este nevoit să facă o biopsie, nu mai trebuie să sufere. Se poate afla pe loc dacă pacientul are sau nu cancer în momentul în care se face un RMN sau o tomografie computerizată. Am descoperit că se poate face acest lucru pentru tumorile cerebrale. Am dezvoltat un algoritm pe bază de inteligenţă artificială, ce reuşeşte să calculeze, folosind statistica matematică, dacă o tumoare este benignă sau malignă. Este un proiect făcut doar de mine cu ajutorul Internetului. Funcţionează şi are o acurateţe de 90%.”