În secolul 21, când trăim cu impresia că știm tot ce se putea ști despre biodiversitate, cât este de probabil să se mai descopere habitate necunoscute și spectaculoase în Marea Neagră?
Investigarea habitatelor necesită resurse financiare și umane semnificative, de care Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța a beneficiat în cadrul proiectului european FP7 CoCoNet „Către reţele inter-costiere de arii marine protejate asociate cu potenţialul energiei eoliene marine”, implementat în perioada 2012-2016.
Studiul de caz referitor la Marea Neagră a reprezentat o oportunitate excelentă de a obține date geologice, biologice și oceanografice noi din zonă, relevante pentru implementarea de arii marine protejate (AMP). De asemenea, s-au studiat principalii factori cauzatori antropici și naturali ai schimbărilor, ce pot afecta funcționarea și dinamica ecosistemelor și s-a evaluat vulnerabilitatea acestora.
Cercetările subacvatice au avut loc în AMP și situri marine Natura 2000 dispuse în jurul Mării Negre: Capul Tuzla, Mangalia, Vama Veche (în România), Maslen Nos, Strandja (Bulgaria), Tarhankut, Karadag, Opuk (Rusia), Sarpi, Kulevi (Georgia). Munca de teren realizată în decursul celor patru ani de proiect a condus la (re)descoperirea adâncurilor Mării Negre, care este pe nedrept considerată a fi neprielnică pentru amatorii de scufundări și săracă în habitate și specii.
HABITAT UNIC ÎN LUME
În urma unor scufundări realizate de o echipă de biologi marini de-a lungul sectorului sudic al litoralului bulgăresc, în căutarea unor exemplare vii de stridie, au fost descoperiți adevărați recifi biogenici de Ostrea edulis (stridia europeană), ceea ce reprezintă un tip nou de habitat, unic în mările Europei și poate chiar ale lumii. Pescarii locali denumesc aceste formațiuni „ostrak” (numele ar proveni fie din cuvântul bulgăresc „ostar”, cu semnificația de „ascuțit, tăios”, făcând referire la cochiliile ascuțite ale stridiilor în care orice scafandru/înotător neatent se poate răni sau tăia, fie de la grecescul „ostrakon”, ce înseamnă exact cochilie de stridie).
Spre deosebire de alți recifi cu origine biogenă din mările Europei, cum sunt cei dominați de diferiți viermi policheți tubulari (speciile Sabellaria sp., Serpula vermicularis, Ficopomatus enigmaticus) sau de midiile din genurile Mytilus și Modiolus, reciful de tip „ostrak” este alcătuit în proporție de circa 100% din stridia europeană O. edulis. Apar și exemplare izolate de viermi policheți pe „ostrak”, dar, dacă ne imaginăm acest recif ca fiind un zid de cetate, atunci stridiile ar reprezenta pietrele, iar viermii policheți – mortarul care le cimentează între ele.
Spre deosebire de bancurile de stridii din vestul Europei și din America de Nord, recifii de tip „ostrak” din Marea Neagră sunt masivi, cu structuri biogene uriașe (înalte de 7 m și cu lungimi variind între 30-50 m), care fac observatorul uman să pară pitic. Spre deosebire de micii recifi de Crassostrea virginica din apele estuarine din sud-estul Statelor Unite, recifii de stridii din Marea Neagră se găsesc în ape marine foarte limpezi, fără aport de apă dulce, formând o fâșie la adâncimi între 7 și 23 m, ce urmează o direcție paralelă cu litoralul stâncos din sudul Bulgariei.
Formațiuni recifale de dimensiuni mai mici pot fi întâlnite și în zona de larg. Acești recifi sunt acoperiți de spongieri, midii (Mytilus galloprovincialis) și alge (Delesseria ruscifolia și Zanardinia prototypus) și adăpostesc o faună extrem de bogată. În cursul expedițiilor nu au fost identificate exemplare vii de stridie, însă localnicii susțin că, până în urmă cu doar câțiva ani, se puteau colecta stridii vii din aceste zone recifale.
Întrebarea fundamentală ce apare în urma acestei descoperiri este ce a condus la moartea exemplarelor de stridie ce au stat la baza formării recifilor de tip „ostrak”?
Stridiile din Marea Neagră nu au fost niciodată exploatate la nivel industrial, iar recoltatea recreațională a fost limitată, așadar supraexploatarea iese din discuție. Rămân două variante credibile care ar fi putut cauza extincția, și anume fie eutrofizarea, fie bolile noi introduse odată cu stridia japoneză Crassostrea gigas cultivată în apele rusești ale Mării Negre din anii ’60, față de care stridia europeană este lipsită de imunitate.
Decimarea populațiilor de stridii de către melcul invaziv Rapana venosa, adesea menționată de către unii, se dovedește a fi, de fapt, mai mult o legendă urbană decât adevăr științific.
SPECII DE FAUNĂ RARE
În cadrul expedițiilor realizate în zona recifilor de stridii s-au întâlnit numeroase specii rare, printre care relictele Ponto-Caspice Neogobius kessleri (specie de guvid) și Syngnathus abaster (specie de ac de mare), ambele în estuarul râului Veleka din sudul Bulgariei. Specia de ac de mare S. abaster fusese anterior semnalată doar în Dunăre, în Delta Dunării, în Nistru și în lacurile adiacente.
De asemenea, au fost semnalate și numeroase specii de pești de origine mediteraneană, extrem de rare în Marea Neagră: Chromis chromis (castanela), Diplodus annularis (sparosul), Gobius bucchichi (specie de guvid), Gobius paganellus (specie de guvid), Zosterisessor ophiocephalus (specie de guvid), Arnoglossus kessleri (specie de pește plat), Uranoscopus scaber (boul de mare), Gobius cobitis (specie de guvid), Salaria pavo (cocoșel de mare), Blennius ocellatus (cocoșel de mare), Coryphoblennius galerita (cocoșel de mare), Aphia minuta (guvidul străveziu) și Nerophis ophidion (ața de mare).
Au fost documentate și mai multe specii de moluște bivalve, considerate a fi rare pentru Marea Neagră, și anume: bivalva Loripes lacteus în nisipurile fine, Petricola lithophaga în gresii, Teredo navalis în resturi lemnoase și Pholas dactylus (specie protejată prin Convențiile de la Berna și Barcelona) în zonele cu substrat de marnă. Și crustaceele rare au fost bine reprezentate, prin descoperirea unor indivizi de Chthamalus stellatus, a misidelor endemice Hemimysis sp., a talasinidului Pestarella candida, a crabului Liocarcinus navigator și pagurului Clibanarius erythropus.
Algele macrofite rare în Marea Neagră au fost și ele semnalate în urma expedițiilor: exemplare de Phyllophora crispa, Delesseria ruscifolia, Laurencia sp. și Zanardinia typus.
ALGE PRESUPUS DISPĂRUTE, REDESCOPERITE
În urma expedițiilor din anii 2013, 2014 şi 2015 realizate de experții INCDM „Grigore Antipa“ Constanța în colaborare cu cei de la INCD GeoEcoMar, în cadrul proiectului CoCoNet, în sectorul nord-vestic al Mării Negre, s-au descoperit exemplare de alge macrofite din familia Phyllophoraceae, alge presupuse a fi dispărute de pe şelful românesc, care, la începutul secolului 20, formau în Marea Neagră adevărate „păduri” subacvatice (câmpul de Phyllophoraal lui Zernov).
Câmpurile cu alge roșii sunt un habitat unic în Marea Neagră, constând din dezvoltarea extensivă a algelor aparţinând genurilor Phyllophora şi Coccotylus. Reapariţia după aproape 30 de ani în partea de nord a şelfului românesc este foarte importantă pentru restabilirea acestui habitat. Între timp, ponderea s-a schimbat, specia dominanată, Phyllophora crispa, fiind înlocuită de specia Coccotylus truncatus. Aceste alge se dezvoltă preferenţial în zona de 30-40 m adâncime a apei, pe substrat calcaros biogen, din ecosistem făcând parte algele încrustante din specia Lithothamnion propontidis, crabul Liocarcinus navigator, moluşte (în special midii) şi diverse specii de peşti.
Algele din genurile Phyllophora și Coccotylus sunt alge roşii care, la începutul secolului 20, aveau un caracter dominant în Marea Neagră, unde acopereau zone foarte extinse din sud-vestul şelfului Ucrainei până în zona de nord a şelfului românesc al Mării Negre, formând, împreună cu alge din genul Cystoseira, adevărate câmpii subacvatice. Din punct de vedere al distribuţiei şi al cantităţii de biomasă, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut, câmpul cu Phyllophora a suferit o descreştere semnificativă, până la dispariţie.
Începând cu anul 2000, s-a înregistrat o îmbunătăţire a stării habitatelor marine din nord-vestul Mării Negre. Această caracteristică se reflectă în extinderea câmpului cu Phyllophora, cât şi în restaurarea fitocenozelor bentice. Ca urmare, în anul 2008, pe şelful ucrainian al Mării Negre, câmpul cu Phyllophora al lui Zernov a fost declarat rezervaţie naturală, iar dragarea în perimetrul protejat este interzisă, cu scopul de a proteja şi de a restabili acest ecosistem unic.
