Molecule care reprezintă biosemnături au fost detectate în atmosfera unei exoplanete, K2-18b, aflată la 124 de ani lumină de noi. Datorită telescopului spațial James Webb, această descoperire reprezintă poate cel mai decisiv pas făcut vreodată în căutarea vieții extraterestre.
Exoplaneta K2-18b nu este nouă pentru oamenii de știință. Descoperită în 2015, este intrigant de câțiva ani dintr-un motiv simplu: este situată în „zona locuibilă” a stelei sale, adică la distanța potrivită pentru ca apa lichidă să existe la suprafața sa. Dar asta nu este tot. Se crede că K2-18b este o așa-numită „lume Hycean”, un tip ipotetic de planetă formată din roci care combină un ocean global și o atmosferă bogată în hidrogen. O combinație care ar putea, potrivit teoretiei, să favorizeze apariția sau menținerea unor forme de viață, poate foarte diferite de cele pe care le cunoaștem pe Pământ. K2-18b este de aproximativ 2,6 ori mai mare decât Pământul și de 8,6 ori mai masivă, ceea ce îl face un „super-Pământ” sau „mini-Neptun”. Până acum, nicio dovadă concretă nu a susținut ipoteza unei biosfere.
Totul s-a schimbat cu observațiile recente realizate de telescopul spațial James Webb. În 2023, un prim studiu a evidențiat deja prezența metanului și a dioxidului de carbon în atmosfera K2-18b – doi compuși legați de activitatea biologică de pe Pământ. Dar, cel mai important, a fost detectat un semnal slab, dar ciudat, de DMS (sulfură de dimetil). În 2024, prezența DMS, dar cu o analiză mult mai aprofundată, de data aceasta datorită instrumentului MIRI al JWST. Rezultatul: un semnal chimic mult mai clar, care corespunde nu numai DMS, ci și vărului său, DMDS (disulfură de dimetil). Lucrurile devin serioase. Pe planeta noastră, aceste două molecule sunt produse numai de viață, în special de algele marine și anumiți microbi. Niciun proces geologic sau chimic cunoscut nu le generează în mod natural în cantități mari, fără intervenția organismelor vii. Prin urmare, este o posibilă biosemnătură și, fără îndoială, cea mai promițătoare observată vreodată până acum.
Deși rezultatele prezentate în The Astrophysical Journal Letters sunt interesante, cercetătorii rămân precauți. Semnalul chimic atinge o semnificație de 3 sigma – ceea ce înseamnă că există doar o șansă de 0,3% ca acesta să fie o apariție aleatorie. Vă rugăm să rețineți: acest lucru nu înseamnă că există o șansă de 99,7% ca acest semnal să fie cauzat de viață, ci că există o șansă de 99,7% ca semnalul să fie real.
Deși acest lucru este departe de a fi neglijabil, încă nu este suficient pentru a valida o descoperire de această amploare. Este nevoie 5 sigma, ceea ce reprezintă o probabilitate de eroare mai mică de 0,00006%. Rămâne posibil, deși foarte ipotetic, ca reacții chimice încă necunoscute să producă DMS și DMDS fără viață. Prin urmare, oamenii de știință doresc să testeze aceste ipoteze, în special în laborator, pentru a înțelege mai bine ce este cu adevărat în joc. După cum subliniază cercetătorul Nikku Madhusudhan, „Este important să fim sceptici cu privire la propriile noastre rezultate. Este prin repetarea, prin testare, că mergem mai departe.”
Ceea ce schimbă această descoperire, mai presus de toate, este perspectiva noastră. Pentru prima dată, condițiile propice vieții nu mai sunt o abstracție, ci un caz foarte real, asociat cu indicii tangibile. K2-18b devine astfel candidatul numărul unu în căutarea unei biosfere extraterestre. Și acesta este doar începutul: cu instrumentele sale ultra-sensibile, telescopul spațial James Webb va continua să observe această planetă, să colecteze date noi și să-și perfecționeze măsurătorile.
Dacă el poate confirma aceste rezultate – sau chiar detecta alți compuși legați de viață – ar putea deschide o eră complet nouă pentru astronomie, astrobiologie… și înțelegerea noastră despre noi înșine în univers. Dacă viața poate apărea în altă parte, în condiții foarte diferite de cele de pe Pământ, atunci este probabil să fie răspândită. Și că nu suntem nici unici, nici singuri.
Poll: Care crezi că este cea mai mare probabilitate pentru semnalul chimic detectat pe exoplaneta K2-18b?
Cristian Român (n. 1957) este inginer de aeronave și, începând din 1992, jurnalist de știință. Scrie pentru revista Știință și Tehnică și a realizat numeroase emisiuni de popularizare a științei atât pentru televiziune, cât și pentru radio. Este autorul cărții Ultima aventura: Universul. Valoarea textelor sale i-a fost recunoscută prin acordarea, în 2003 și 2006, a Premiului Comisiei Naționale a României pentru UNESCO pentru jurnalismul de știință, secțiunea presă scrisă. De asemenea el a primit Petre Sergescu al Academiei Române pentru cartea ”100 de inovatori români”, al cărei coautor a fost.
