0
(0)

Nanotehnologia face posibilă, în zilele noastre, o lume a mașinăriilor microscopice. Ca atare, cercetătorii descoperă noi mijloace prin care să combine organismele vii cu circuite și dispozitive electronice, pentru a rezolva o serie de probleme, altfel lipsite de soluții.

 

Acum, oamenii de știință ai Universității din Illinois în Chicago au dezvoltat ceea ce s-ar putea numi „o bacterie robotizată” – un dispozitiv electromecanic (un senzor de umiditate) atașat unui spor bacterian – sub denumirea NERD, de la Nano-Electro-Robotic Device.

Specialiștii americani au luat un spor de bacterie, au aplicat nanocristale (sau puncte cuantice) din grafen pe suprafața sa și apoi i-au atașat doi electrozi, unul pe față și unul pe spate. Scăzând nivelul de umiditate dimprejurul sporului, acesta s-a micșorat evacuând apă, iar nanocristalele s-au apropiat, mărindu-și conductivitatea, măsurată de elctrozi.

Răspunsul prompt i-a entuziasmat pe cercetători, acesta fiind de 10 ori mai rapid decât cel al unui senzor fabricat cu ajutorul celor mai avansați polimeri hidrofili creați de om. De asemenea, bio-robotul a prezentat o mai bună senzitivitate în situații de presiune și umiditate reduse la extrem.

Noua invenție-entitate biologică este importantă în contextul unor aplicații unde umiditatea trebuie redusă cât mai mult, pentru a preveni, spre exemplu, deteriorarea produselor alimentare sau coroziunea.

NERD se poate dovedi util și în Spațiu, unde orice schimbare a nivelului de umiditate poate semnala o scurgere. Mai ales că, în timp ce în cazul actualilor senzori senzitivitatea crește deodată cu umiditatea, la bio-nanobot este exact invers: cu cât umiditatea este mai redusă, cu atât el devine mai sensibil.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here