Ah, 1 Mai, o nouă zi liberă, o nouă zi în care Bucureștiul este mai liber decât în weekend… Bucureștenii care nu au părăsit capitala pentru a-și petrece mini-vacanța de Ziua Muncii (sărbătorită prin relaxare, sic!) se simt în această zi binecuvântați pentru că traficul este atât de lejer, pentru că zgomotul de fond nu mai este infernal, pentru că București pare un oraș liniștit și plăcut.
Pare, însă nu este. Nici pe departe.
Poluarea de la gropile de gunoi
În ziua dinainte de 1 Mai m-am trezit într-un miros neplăcut, de gunoi ars. Mă număr printre cei care au reușit să se mute la câțiva kilometri de capitală, „la țară”, unde am parte de liniște și aer curat. Acum, însă, în mini-vacanța asta de 1 Mai, miasmele de la Glina și de pe la alte gropi de gunoi îmi atacă simțul olfactiv cu nerușinare.
Ceea ce se întâmpla de mai multe ori pe an, în special vara, când locuiam în Sectorul 3. Dar, de-a lungul timpului, am locuit și în alte sectoare din capitală și nu au fost puține momentele în care mirosurile pestilențiale, specifice acumulărilor de gunoaie în gropile din jurul Bucureștiului, ajungeau fără menajamente printre blocuri.
Bucureșteanul strâmbă din nas, dar se obișnuiește rapid, iar viața merge mai departe. Sunt prea puțini cei curioși să înțeleagă ce reprezintă aceste mirosuri neplăcute. Poate că, dacă lumea ar ști ce toxine inspiră și la ce riscuri își expun sănătatea și viața, presiunea pe primării ar fi enormă. Iar gropile de gunoi ar fi transformate în unele ecologice.
Cât de greu o fi să investești în așa ceva? În mini-uzine de procesare a deșeurilor biodegradabile fie pentru obținerea metanului și a energiei, fie pentru transformarea în biomasă. În rampe de sortare a deșeurilor reciclabile și mini-făbricuțe de transformare a lor în materie primă. Chiar și reziduurile din canalizările orașului pot fi transformate în energie utilă.
Dar pentru toate astea e nevoie de voință, de strategie, de viziune, de competență. Ceea ce am spus mai sus sunt lucruri absolut normale pentru o capitală europeană de secol XXI. Și totuși, Bucureștiul și bucureștenii continuă să ignore aceste probleme, de parcă am trăi într-o cetate medievală cu impresia că suntem buricul unui Pământ plat…
Un parc auto din ce în ce mai poluant
Despre problema gravă a invaziei de mașini second hand foarte vechi și poluante am vorbit la începutul acestui an – nu mai revin acum la supărătoarea tergiversare a unor măsuri drastice de a stopa acest fenomen, cauzat de eliminarea taxei auto de primă înmatriculare, care nu a mai fost înlocuit cu niciun fel de altă barieră legislativă (de genul unui impozit anual pe poluare).
Acum, însă, am analizat ceva mai atent situația din București, după ce recenta propunere a unui consilier municipal, de a interzice circulația în capitală a mașinilor cu norme euro inferioare, a stârnit vâlvă, supărare și proteste printre bucureșteni. Și datele m-au uimit, deși credeam că știu care e situația generală.
Ei bine, la finalul lui 2017 erau înmatriculate 1,275 milioane de vehicule motorizate, dintre care puțin peste un milion autoturisme, restul fiind din categoria utilitarelor de marfă sau cu destinații speciale, a mașinilor de transport persoane (autobuze și microbuze) ori a vehiculelor pe două sau trei roți.
Problema este că parcul auto a crescut vertiginos în ultimul „cincinal”: de exemplu, în domeniul autoturismelor, s-a înregistrat o creștere a numărului acestora de peste 150.000 de bucăți, o treime dintre ele înmatriculate doar în 2017. Iar trendul continuă accelerat – în primele trei luni deja avem un surplus de 20.000 de autoturisme, deci pe final de 2018 este de așteptat ca parcul auto să mai primească 70-80.000 de autoturisme.
„Așa, și?!” vor da din umeri bucureștenii. Păi nu e bine: circa 600.000 din milionul de autoturisme înmatriculate oficial în București sunt mai vechi de 10 ani. Dintre acestea, jumătate îndeplinesc normele de poluare Euro 3 și Euro 4, iar cealaltă jumătate Euro 2, Euro 1 și Non-euro. Cu alte cuvinte, vorbim de mașini de 5 până la 16 ori mai poluante decât mașinile cu norme de poluare noi!
Realist vorbind, dacă mai contorizăm mașinile navetiștilor din Ilfov, cele înmatriculate „pe Bulgaria” sau cele aflate în tranzit prini București, până la finalul lui 2018 vom contoriza peste 1,3 milioane de autovehicule îngrămădite pe străzile și bulevardele Bucureștiului. Metaforic vorbind, capitala este sufocată de atât de multe vehicule. Nemetaforic, bucureștenii se sufocă lent din cauza emisiilor acestora (vezi aici analiza detaliată).
Și totuși, primăria tergiversează aplicarea interdicțiilor propuse – care ar afecta peste jumătate de milion de proprietari de autovehicule. Curat nepopular, coane! Dar cum rămâne cu dreptul la o viață mai sănătoasă? Pentru că toți poluanții ăștia „scuipați” pe țevile de eșapament au efecte dintre cele mai nenorocite asupra organismului uman – am detaliat acest subiect cu altă ocazie.
Sau poate că vrem ca Bucureștiul să ajungă pe primul loc în lume la gradul de aglomerație, ca nivel al poluării și la capitolul ignoranță?! Eu unul nu vreau așa ceva – dar, hei, ce mai contează părerea mea, și așa m-am mutat din capitală, n-am dreptul să le spun eu bucureștenilor ce e rău și ce e bine…
Conceptul „green city”, din ce în ce mai departe?
Din fericire, în Bucureștiul gri se întâmplă lucruri verzi.
Sunt oameni și companii care înțeleg de ce e mai bine să investești în tehnologii verzi decât să rămâi captiv în „business as usual”. Cadrul legislativ în general pune bețe-n roate, dar an de an apar modificări benefice și în acest sens (la presiunea în stil „picătura chinezească” a specialiștilor).
Domeniul mașinilor eletrice evoluează galopant, chiar dacă, în materie de volume, vânzările sunt infime raportat la parcul auto general. Iar infrastructura de stații de alimentare pentru mașinile electrice se dezvoltă și ea în ritm susținut, în ciuda criticilor celor care vor totul peste noapte sau a celor care ignoră uriașele dezavantaje ale mașinilor convenționale.
Crește numărul firmelor și companiilor implicate în activitățile de reciclare a deșeurilor, crește și numărul campaniilor de informare, crește implicit numărul cetățenilor care înțeleg avantajele reciclării. Și observ că și autoritățile fac pași interesanți în acest domeniu, deși încă destul de nesiguri.
Da, există și o parte plină a paharului privind premisele unui București „deștept” și verde. Problema este că toate chestiile astea bune enumerate mai sus se întâmplă foarte încet. Prea încet pentru a schimba cu adevărat lucrurile. Paharul nu e deloc plin pe jumătate, ci vorbim de numai câteva picături…
În schimb, este uriașă inerția mentalității învechite „merge și-așa” ori a ignoranței și lipsei responsabilității majorității covârșitoare a bucureștenilor și autorităților locale. Suntem prea preocupați de problemele mărunte ale vieții cotidiene pentru a mai vedea imaginea de ansamblu și a ne face o idee despre perspectiva acestei capitale.
Și, oricât aș vrea să fiu de optimist, tare mă tem că vom ajunge să realizăm că trebuie într-adevăr să schimbăm radical lucrurile doar când va fi cam târziu. Când toxinele de la gropile de gunoi deja vor fi afectat sute sau mii de vieți. Când traficul rutier va fi mai mult blocat decât fluid (da, se poate și mai rău decât acum!). Când nici măștile de protecție nu vor reuși să împiedice emisiile poluante să ne asedieze sănătatea.
Sunt conștient că „dragoste cu forța” înseamnă viol, deci e inacceptabil. Însă „binele cu forța” e un concept pe care suntem nevoiți să-l acceptăm, iar autoritățile să îl aplice, indiferent cât de nepopulare sunt propunerile. Cum altfel credeți că au ajuns vesticii la gradul lor de civilizație?
Așa că, bucureșteanule, dacă vrei o viață sănătoasă într-o capitală europeană modernă, gândește-te de zece ori dacă merită respinse propunerile nepopulare. Îți vei mulțumi peste câțiva ani pentru că, în loc să rămâi un prizonier ignorant și bolnav captiv într-o hazna poluată, te vei număra printre „smart citizens” ai unui oraș demn de mileniul al treilea.
