Ce-am învățat din lecția #ZOE400Km despre (eco)logica energiilor regenerabile

În timp ce o parte dintre colegi hălăduiau prin SUA în Marea Expediție Americană, am avut ocazia să realizez o mini-expediție personală, la volanul noii versiuni Renault ZOE Z.E. 40. Având cea mai mare autonomie a momentului (maximum 400 km) în domeniul mașinilor electrice abordabile ca preț, ZOE Z.E. 40 m-a ajutat să realizez un material la care visam de multă vreme: demonstrarea viabilității trinomului electromobilitate – energii regenerabile – sustenabilitate.

CITEȘTE AICI ARTICOLUL MISIUNII #ZOE300Km

Am vizitat mai întâi un parc eolian, EDPR Renewables de la Făcăeni (jud. Ialomița), cu ocazia „Wind Open Day”, acțiune organizată de Greenpeace România și RWEA (Asociația Română pentru Energie Eoliană). Este genul de acțiune pe care toate școlile ar trebui să-l organizeze – sunt sigur că orice elev ar înțelege și ar conștientiza de o mie de ori mai puternic utilitatea și necesitatea energiei eoliene.

Sincer, nu a fost pentru prima oară când am văzut eoliene. Ori de câte ori mergem la mare putem vedea în spatele centralei nucleare de la Cernavodă câteva turbine majestuoase, iar cei care o iau spre nordul Dobrogei invariabil trec prin „pădurea” de eoliene de la Cogealac-Fântânele (unde cu ceva timp în urmă colegul Cătălin Beldea chiar a organizat o „vânătoare de eclipsă de lună”).

Însă e cu totul altceva să poți discuta cu specialiști, să vezi în detaliu cât de simplu și eficient se controlează și monitorizează un parc eolian, ba chiar să ai ocazia să vezi pe dinăuntru o astfel de instalație. E adevărat, din rațiuni de securitate, nu am ajuns până în nacelă – poate, din rațiuni educative, cineva se va gândi să le ofere ocazia oamenilor să vadă pe viu o „disecție” a unei astfel de turbine.

După care am ajuns lângă Ploiești, unde Enel Green Power operează două parcuri fotovoltaice, în comuna Berceni. Din nou, de-a lungul anilor am văzut curios de multe parcuri fotovoltaice prin România (total neașteptat, chiar și pe un vârf de munte de lângă satul bunicii soției, în Maramureș), știu care este principiul de funcționare al unei celule fotovoltaice, urmăresc evoluția domeniului.

Însă, la fel ca în cazul vizitei la parcul eolian ialomițean, și acum interacțiunea cu specialiștii Enel, care efectiv m-au bombardat cu informații, m-a făcut să-mi dau seama cât de puține știu, de fapt, despre potențialul energiei solare. Hilar, în apropierea șirurilor de plăci de sticlă se ridică „mândre și cornute” câteva furnale ale unei rafinării, un exemplu total antagonic. Din nou, copiii ar putea conștientiza extrem de multe văzând această imagine pe viu.

Ok, și totuși, ce am învățat din această expediție #ZOE400Km?

 1. Omenirea este IDIOATĂ

Știu, nu este o concluzie nouă. Dar, credeți-mă, efectiv m-a cuprins furia uitându-mă la niște cifre.

De exemplu, cele 44 de turbine de la Făcăeni produc 10% din energia pe care termocentrala de la Turceni, cea mai mare din țară, o produce anual, emițând în atmosferă cel puțin 6 milioane (!) de tone de CO₂ și alte noxe în fiecare an. În ce privește cele două parcuri eoliene de lângă Ploiești, aceeași cantitate de energie produsă într-o termocentrală ar duce la emisii de aproape 100 de tone de CO₂ și alte noxe anual.

De ce preferăm o tehnologie poluantă, care ne amenință în mod direct sănătatea și contribuie la accelerarea schimbărilor climatice, din moment ce avem la îndemână surse nepoluante, foarte simple și care nu presupun costuri conexe monumentale?! (aici fac, din nou, referire la studiul șocant al FMI, din 2015) Răspunsul simplu: din ignoranța marelui public, din complicitatea factorilor decizionali, din lăcomia câtorva companii monopoliste.

 2. Transportul convențional este ISTORIE

Probabil veți râde de mine când veți afla că drumul de la București la Constanța, prin Făcăeni (adică un traseu de peste 300 km) l-am făcut cu Renault ZOE Z.E. 40 mergând cu maximum 80 km/h în afara localităților și fără aer condiționat, ci cu geamurile deschise (așa cum o făceam înainte de Revoluția din ’89, când călătoream prin țară cu părinții, cu „Negruța” – defuncta Dacia 1300 a familiei).

„Păi de ce avem autostrăzi, nu ca să mergem ca vântul și ca gândul?!”. Ei bine, la orice oră aș prefera un tren modern, care să meargă cu 200 km/h între București și Constanța, decât să conduc două ore pe autostradă, ba chiar mai mult în sezonul estival, când sunt ambuteiajele pe care le știm pe A2. ZOE Z.E. 40 este perfect pentru mediul urban și periurban, unde o mașină este utilizată cam 90% din timp!

Însă câtă lume acceptă această mentalitate, din moment ce s-a încetățenit ideea mașinii personale bună la toate? În paralel cu ignorarea efectelor adverse ale poluării, costurilor mari de utilizare și de deținere a unui vehicul, a pericolelor din ce în ce mai mari de accidente pe fondul erorilor umane. Oare nu cumva vorbim de niște lacune imense în educația civică a omului modern, care prioritizează egoismul consumerist în detrimentul rațiunii sociale?

Mie mi se pare extrem de logic următorul scenariu: prin București folosesc mașini electrice în cadrul programelor de car-sharing, pentru a merge în altă localitate apelez la tren sau avion, iar acolo din nou mă pot fâțâi cu mașini electrice car-sharing. Comparați puțin cu situația actuală și veți vedea că mașina convențională este istorie. Iar mașina electrică autonomă este soluția optimă.

 3. Suntem PRAF la educația sustenabilă a copiilor

Stau și mă întreb de ce, nu doar în România, sistemul educațional pune prea puțin accent sau deloc pe educația în direcția sustenabilității. Totuși, în ciuda ignoranței, avem suficient IQ, ca societate, pentru a înțelege în ce punct sensibil am ajuns din cauza modului nostru de viață și de risipire a resurselor. Deci de ce vrem să sacrificăm viitoarele generații pe altarul inconștienței noastre?

Există vreo materie la școală unde copiii să învețe despre poluarea aerului, despre iminenta criză a apei, despre efectele negative ale supra-exploatării resurselor și despre necesitatea reciclării? Sunt lucruri de bază pentru viața de zi cu zi – totuși, rămân neplăcut surprins de fiecare dată când interacționez cu elevi sau studenți, care habar n-au de toate acestea (sau, cel mult, au o vagă idee).

Ne complacem într-o crasă lipsă de responsabilitate legată de progeniturile noastre: câți părinți își aduc copiii cu mașina la școală, pentru a-i feri de cine știe ce disconfort sau pericole, dar nu realizează că astfel își obișnuies odraslele cu ideea că e ok să poluezi cu mașina personală decât să iei transportul în comun, e ok să gândești egoist decât să faci parte dintr-o comunitate, e ok să fii ignorant în privința efectelor acțiunilor tale, pentru că e mult mai important să o duci bine, etc.

Vă las pe voi să completați lista…

CITEȘTE AICI ARTICOLUL MISIUNII #ZOE300Km

Fiecare are de ales. Fie se adaptează unei inerții generale, care nu face decât să ne apropie vertiginos de un deznodământ fatal pentru societate. Fie face eforturi să se schimbe, oricât de puțin, pentru a privilegia un mod de viață sustenabil. Pentru că SUSTENABILITATEA nu e doar un cuvânt oarecare, ci reprezintă esența evoluției noastre pe această planetă.

Daniela Mironov Banuta

Daniela Mironov Bănuță

Jurnalist și specialist în comunicare cu experiență, Daniela face parte din echipa Atlantykron de 30 de ani. Predă cursuri de branding personal, comunicare personală și corporate, comunicare digitală.

Daniela este membru al echipei Știință & Tehnică, responsabilă de partea umanistă a Atelierelor S&T.

În viața de dincolo de insulă, face marketing pentru o companie de software și creează scenarii pentru proiecte de eLearning finanțate de Comisia Europeană. Este unul dintre voluntarii care a creat Enciclopedia digitală „România 1918. Oameni, momente și imagini”.

Are doi copii, voluntari în programul Ateliere S&T, și trei pisici care nu fac nimic toată ziua.