0
(0)

Profesorul Daniel Nocera, de la Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT), a anunțat în cadrul Întâlnirii Naționale a Societății Chimice Americane în California, că a creat o frunză artificială din materiale stabile și ieftine, care imită procesul natural de fotosinteză.

 

Dispozitivul reprezintă o celulă fotovoltaică avansată, aproximativ de dimensiunile unei cărți de joc, care se lasă plutind pe suprafața apei.  Asemănător unei frunze naturale, se folosește de lumina Soarelui pentru a separa apa în cele două componente cheie ale sale, oxigenul și hidrogenul.  Ulterior, acestea sunt stocate într-o celulă de combustibil și folosite pentru a produce electricitate.

În cadrul testelor preliminare, frunza lui Nocera a operat continuu pentru cel puțin 45 de ore fără pauză. Cu numai un litru de apă, susține cercetătorul, cip-ul său ar putea produce suficientă electricitate încât să alimenteze timp de un sfert de zi un cămin dintr-o țară aflată în curs de dezvoltare. Frunza artificială este alcătuită din materiale larg accesibile și necostisitoare – siliciu, catalizatori chimici (pe bază de nichel și cobalt) și piese electronice.

Colosul grup industrial indian Tata l-a contractat deja pe profesorul de la MIT pentru a construi o mică centrală energetică, de dimensiunea unui frigider, în aproximativ un an și jumătate.  Frunza lui Nocera nu este prima încercare de felul său din istorie, dar este cea mai reușită. Versiunea de acum zece ani a americanului John Turner imita fotosinteza, dar construirea ei presupunea materiale rare și scumpe. De asemenea, era instabilă și avea o durată de viață restrânsă.

Invenția lui Nocera se adresează înregii omeniri dar, pentru început, vizate sunt mai ales țările aflate în curs de dezvoltare, din Africa și India. Iar țelul este acela de a da autonomie energetică fiecărui cămin și a-l transforma în propriul săm mijloc de alimentare cu energie electrică.

Sursa: WIRED

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here