0
(0)

Celulele gliale nu contenesc să-i surprindă pe neurocercetători: un nou studiu realizat la Universitatea Tel Aviv (TAU) a demonstrat rolul crucial jucat de acestea pentru plasticitatea cerebrală, la rândul ei fundamentală pentru toate funcțiile de adaptare, învățare și memorie.

 

Până nu demult se credea că celulele gliale au doar un rol de susținere și de izolare a neuronilor. Potrivit lui Maurizio De Pittà de la Schools of Physics and Astronomy and Electrical Engineering din cadrul Universității Tel Aviv, unul dintre autorii articolului apărut în revista online „PLoS Computational Biology”, celulele gliale fac însă mai mult de atât: ele desfășoară la nivel cerebral și o funcție de supervizare, reglând sinapsele.

„Celulele gliale controlează transferul de informații între neuroni, influențând elaborarea informațiilor și învățarea”, a explicat cercetătorul.
În baza datelor obținute în cadrul unor studii precedente, De Pittà, alături de colegul Eshel Ben-Jacob, dar și de Vladislav Volman, de la Salk Institute din cadrul Universității California din San Diego, și de Hugues Berry, de la Universitatea Lyon, a dezvoltat primul model computațional al influenței pe care celulele gliei o au asupra transferului de informații prin intermediul sinapselor.

Mesajele sunt create în neuroni care, după cum se știe, utilizează sinapsele pentru a le transmite mai departe altor neuroni; sunt însă celulele gliale cele care joacă rolul de moderator capabil să le selecteze pe cele care trebuie efectiv transmise și în ce moment. După caz, în funcție de necesități, ele stimulează transferul de informații sau îl inhibă, atunci când sinapsele tind să devină hiperative.

Potrivit neurocercetătorilor, rezultatele acestui studiu ar putea avea implicații importante pentru o gamă largă de dereglări și boli ale creierului, având în vedere că aproape toate bolile degenerative implică și celulele gliale: în cazul epilepsiei, de exemplu, hiperactivitatea neuronilor într-o anumită zonă a creierului se propagă și în altele, afectând activitatea normală.
Sursa: Le Scienze

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here